Războiul împotriva mafiei lemnului a murit înainte de a începe

În urmă cu vreo două luni prefectul de Suceava, Florin Sinescu, declara război total împotriva celor care transportă material lemnos fără a respecta tonajul.

Ideea acestui război era ca pe drumurile din judeţ să fie amplasate cântare care să-i ardă la buzunare pe transportatorii care merg cu cantităţi mai mari de lemn faţă de cele prevăzute pentru sectoarele de drum în cauză.

Până aici, totul în regulă, numai că temerea mea de atunci s-a adeverit în scurt timp. Mai exact, a fost un simplu foc de paie, pentru că mafia lemnului este atât de puternică încât un simplu prefect, fie el şi de Suceava, nu cred că are dimensiunea necesară pentru a contracara un fenomen în spatele căruia se învârt multe, foarte multe zeci de milioane de euro, anual.

În spate nu sunt doar interese ale transportatorilor, ci şi ale unor firme cu capital austriac care activează în judeţ şi care sunt interesate mult prea puţin de cum vor arăta drumurile noastre peste 10 sau 15 ani, şi cu atât mai puţin dacă munţii noştri vor mai avea păduri sau vor fi golaşe, asta dacă nu cumva vor cădea peste noi.

Sâmbătă spre seară, drumul de la Vatra Dornei spre Suceava era plin de maşini încărcate cu buşteni, iar pentru a-ţi da seama că tonajul era depăşit cu mult nu trebuia să fii nici expert şi nici să ai vreun cântar după tine. O asemenea maşină am surprins la Vama, dar, credeţi-mă, şi cei care frecventează această rută ştiu despre ce vorbesc, acest exemplu poate fi multiplicat de zeci sau chiar sute de ori.

Pur şi simplu, e o bătaie de joc ceea ce se petrece, şi asta sub ochii îngăduitori ai autorităţilor. Apel către cei care ar putea lua măsuri pentru a stopa acest masacru nu cred că are rost să mai fac. S-au scris sute, poate chiar mii de materiale pe această temă, s-au realizat emisiuni televizate, reportaje sau anchete, dar rezultatul a fost acelaşi: vorbe şi declaraţii de moment, iar pentru viitor tehnicile de exploatat şi furat lemn s-au diversificat.

Iar faptul că lupta pentru posturile de şef de ocol silvic şi chiar de pădurari se dă la sânge pe plan politic, vezi oamenii pe care parlamentarii noştri şi i-au instalat în ultima perioadă, arată cât de mari sunt interesele în acest domeniu.

Din păcate, nimeni nu vrea să vadă în viitor. Toţi se limitează la a-şi umple buzunarele acum, iar expresia „După noi prăpădul” pare mai de actualitate decât oricând.

Într-un final, noi pierdem tot, nu austriecii, nu cei care beneficiază de lemnul nostru. Noi, pentru că într-o bună zi nu vom mai cu ce lupta împotriva calamităţilor naturale, nu va mai exista nici un scut care să ne protejeze.