Recunoaşteţi personajul?

Înainte de 1989, televiziunea publică a avut pentru o perioadă de timp limitată un concurs „Cu mască, fără mască”.
Pe scurt, un personaj cunoscut din lumea artistică, pe atunci termenul de showbizz era necunoscut publicului larg, interpreta un anumit rol, iar spectatorii şi telespectatorii trebuiau să ghicească cine este.
Nostalgic după acele vremuri, un personaj din Suceava a preluat din mers ideea şi a dorit cu tot dinadinsul să o ducă pe culmi cât mai înalte.
Domnul respectiv pare multilateral dezvoltat şi acesta este şi motivul care-l face să spere că într-o bună zi va ocupa o funcţie importantă a acestui judeţ.
Prima dată am dat nas în nas cu acest sucevean în vară, la un miting organizat în faţa Prefecturii împotriva actualei guvernări. După ce s-a agitat în faţa mulţimii şi a camerelor de luat vederi, susţinând că Băsescu şi ai lui sunt cei mai mari mincinoşi, omul şi-a dat masca jos şi în faţa reprezentanţilor Guvernului în teritoriu, adică a prefectului de Suceava a devenit conciliant, şi chiar bucuros că cineva vrea să discute cu el.
Ulterior, am aflat că domnul din imagine este un politician local, chiar vicepreşedinte al filialei locale a unui fost partid parlamentar. Din poziţia sa, politicianul a lovit în stânga şi-n dreapta şi a dat de pământ cu „hoţii” care ne conduc. Mai nou, văd că a venit la conferinţele de presă cu citate din Biblie. Poate că domnul doreşte să se spovedească şi noi nu ştim.
Din păcate, pentru mine acest personaj este întruchiparea fidelă a românului. Duplicitar şi fără remuşcări când vrea să obţină un folos anume. Şi când spun asta îmi aduc aminte de ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută cu greviştii spontani de la Suceava. Unii nici măcar nu s-au sinchisit să fie alături de colegii din ţară, iar alţii au mimat greva, fugind de rupeau pantofii din faţa ziariştilor. Mai bine lasă-i pe Miticii de la Bucureşti să se bată şi să facă scandal, că doar dacă o fi să le dea lor drepturile revendicate pe noi nu ne pot ocoli. Mentalitate pur sânge românească, păguboasă şi găunoasă.
Înainte de a încheia, vreau să spun cine este personajul din fotografie, pentru a nu vă bate prea mult capul în acest sens. Se numeşte Vasile Cerlincă, pensionar în timpul liber, politician de ocazie, protestatar de plăcere şi creştin-evlavios la conferinţele de presă.
http://www.youtube.com/watch?v=4tWHU0VyFts imi aduce aminte de acesti cetateni