Rosal, afaceri legale cu ţiganii, ceilalţi, evaziune fiscală

Dosarul care-l priveşte pe Vasile Florea, patronul Florconstruct Pătrăuţi, conţine şi o serie de anomalii.
Printre firmele care s-au aprovizionat cu materiale de la ţigani se numără şi SC Rosal Grup SA Bucureşti, unii şi aceeaşi care au asigurat şi încă asigură curăţenia în municipiul Suceava.
Cu toate acestea, cei de la Rosal nu au fost băgaţi în aceeaşi oală cu celelalte firme bănuite de evaziune fiscală, iar administratorii firmei, în frunte cu Silviu Prigoană, nu au fost nevoiţi să dea cu subsemnatul pe la DIICOT Suceava, ori să stea în arest preventiv.
Există cel puţin o tranzacţie între SC Alexia Mar Construct SRL şi SC Rosal Grup SA Bucureşti. S-a efectuat pe 4 ianuarie 2013 şi reprezintă contravaloarea unei facturi din 18 decembrie 2012 în sumă totală de 88.040 de lei.
Care au fost criteriile care au stat la baza acestei diferenţe de tratament între Rosal şi celelalte firme chiar nu ştiu.
Oricum, ceilalţi inculpaţi din dosar şi avocaţii acestora susţin că marfa achiziţionată în acte există şi faptic, iar acest lucru poate fi verificat.
În aceste condiţii, se pune o întrebare firească. Ce se doreşte cu această anchetă şi care este ţinta. Poate ca anumiţi oameni de afaceri să fie speriaţi, iar când i se arată o pisică zornăitoare cu cătuşe e greu să te ţii tare pe poziţii.
O altă problemă ridicată de cei implicaţi în anchetă este blocarea conturilor. Practic, tot ce intră în conturile firmelor respective nu poate fi folosit, iar asta înseamnă moarte sigură pentru activitatea societăţii. Firesc era să se estimeze un prejudiciu, iar blocarea conturilor să vizeze doar acea sumă şi nu toţi banii de care dispune societatea.
Nu vreau să mă erijez în avocatul celor anchetaţi, şi nici nu o voi face, dar aceste aspecte pe care le-am invocat mai devreme sunt cât se poate de pertinente. Aş fi curios să aflu nişte răspunsuri credibile şi sper ca într-o bună zi să le şi am.