Shares

Aşa cum am scris la mijlocul lunii iulie a acestui an, generalul de brigadă Eugen Şalar a fost trecut pe linie moartă.

Pentru că, nu-i aşa, pensionarea unui cadru militar asta înseamnă, iar şeful din ultimii 8 ani a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Suceava a ajuns la capăt de drum în privinţa carierei militare.

Zbaterile lui Eugen Şalar pentru a mai rămâne în funcţie s-au dovedit zadarnice, iar tot mecanismul său de pile, cunoştinţe şi relaţii s-a dovedit ineficient.

Poate că dacă ar fi fost singurul la nivel naţional căruia trebuia să i se admită prelungirea mandatului ar fi avut o şansă, dar în condiţiile în care mai erau şi alte persoane în situaţia sa, preşedintele Traian Băsescu ar fi fost pus într-o situaţie ingrată şi criticile la adresa sa ar fi curs gârlă.

eugen salar

Nu ştiu ce şi-o fi închipuit Eugen Şalar, dar cert este că nu a înţeles că pentru el totul este terminat. O primă gafă a şefului IJJ Suceava a fost în iarna anului trecut, când s-a apucat să facă jocurile PDL şi să-i amendeze pe cei câţiva protestatari îngheţaţi din zona Palatului Administrativ.

Ulterior, după schimbarea puterii, s-a trezit cu tot soiul de plângeri şi anchete, iar modalitatea cea mai simplă de a scăpa de un general de brigadă, fără a-i agăţa tinichele de coadă, era pensionarea.

S-a întâmplat ieri, când preşedintele României a semnat decretul prin care Eugen Şalar devine amintire pentru Jandarmeria Suceava.