Shares

Anual, fiecare instituţie organizează câte o acţiune intitulată „Ziua porţilor deschise”. Cu acel prilej, oameni de diferite vârste, sexe şi profesii pot vizita instituţia şi li se explică câte ceva din mecanismele de funcţionare.

Ghidându-se, probabil, după acest exemplu, şefii PSD şi PNL Suceava au anunţat nu una, nici măcar două zile de deschidere totală, ci o săptămână. Similitudinile se opresc însă aici. Şi asta pentru că cele două formaţiuni politice îşi deschid porţile nu pentru muritorii de rând, ci pentru trădători.

Nu ştiu ce raţiuni ar putea sta la baza reînregimentării celor care ţi-au băgat cuţitul în spate, în afara păguboasei gândiri că şi duşmanul tău a fost înjunghiat. E foarte clar că cei care au trădat o dată, o vor face şi a doua, şi a mia oară. De aceea, spectrul politic românesc, iar cel sucevean nu face excepţie, e plin de traseişti.

Oameni fără scrupule, care îşi urmăresc doar propriul interes. Cum să-l primeşti înapoi în PSD pe Cornel Popovici (foto), care a preferat să-şi rupă coloana vertebrală în faţa Elenei Udrea, în loc să aibă demnitatea să revină acasă după ieşirea de la guvernare a partidului care l-a susţinut.

Cornel Popovici 2 (1)

Cine să mai aibă încredere în Popovici pentru vreun proiect serios. Mergi cu el la drum şi în loc să-ţi evaluezi adversarul şi să-i găseşti punctele slabe, te tot uiţi peste umăr la colegul de partid.

Cum poate fi caracterizat primarul din Adâncata, Dorel Filip, care a astăzi merge şi îl promovează pe Mircea Geoană, iar după 24 de ore stă alături de Gheorghe Flutur şi promovează PD-L-ul.

S-a dovedit că tot ce-l interesa era o funcţie de conducere pentru fiul său la o instituţie descentralizată din Suceava.

Asemenea oameni nu merită dreptul la reconciliere politică. Dacă şefii PSD Suceava cred că-i pot reeduca, se înşeală amarnic. „Iertaţii” vor trăda din nou, iar riscul este ca molima să-i atingă şi pe cei care stau în preajma lor.

Cu alte cuvinte, oamenii care votează cu Mircea Geoană pentru a scăpa de acoliţii lui Traian Băsescu îi vor avea din nou pe cap. Halal model de democraţie ne mai serveşte Gavril Mîrza. Şi ăsta e un motiv suplimentar care îmi întăreşte opinia că nu am ce căuta la scrutinul de duminică.