Brigada Diverse

Şi tu, Brutus?

Aşa cum am scris în ultimele 2-3 săptămâni, din PDL s-a produs o nouă plecare.

Este vorba de Dumitru Pardău, secretarul Camerei Deputaţilor, care s-a convins în doar câteva luni că tot mai bine e la putere decât în opoziţie.

Nu ştiu care a fost tema negocierilor dintre Pardău şi conducerea centrală a PNL, dar cu siguranţă deputatul de Dorna nu a plecat fără să primească ceva la schimb.

Probabil că lui Gheorghe Flutur, omul care l-a promovat pe Dumitru Pardău pe linie politică, nu-i mai rămâne decât să întrebe cu sângele-i curgându-i din gură: „Şi tu, Brutus?”.

Sincer să fiu m-am săturat de aceşti impostori vopsiţi în toate culorile politice doar pentru a le fi lor bine. Sper că cei care au votat schimbarea la alegerile din 10 iunie să fie mulţumiţi acum că vor fi conduşi de oamenii pe care tocmai i-au dat jos.

Nu uitaţi însă un singur lucru, liberali şi social-democrat suceveni, cine a trădat o dată o va face mereu. Aşa că, păziţi-vă spatele de Pardăi, Uriceci, Prodani şi alţii ca ei.

Articole asemănătoare

Un Comentariu

  1. CAND IL VA PARASI PE CHIFORESCU VA FI BRUTUS! CHIFO L-A FACUT CE ESTE, NU FLUTUR. SI BANII LUI VALVIS, SI…
    MOGULUL DORNEI II CONTROLEAZA PE APROAPE TOTI „POLITICIENII” DORNENI, INCLUSIV PE PARDAU. MORARU SCAPASE OARECUM CONTROLULUI SI A PLATIT LA ALEGERI NESUPUNEREA.

Citiți de asemenea
Close
Back to top button