Şutul în dos care te face director
Vorbele de duh din popor sunt atât de potrivite în cazul unor persoane, încât parcă au fost scrise cu dedicaţie.
„Orice şut în fund e un pas înainte”, spune cu tâlc românul. În cazul lui Ioan Corjuc, aceste vorbe se potrivesc mănuşă. Dat afară din PSD acum jumătate de an, Corjuc şi-a pierdut şi funcţia de consilier judeţean. Nu a pierdut prea mult timp şi a ajuns în curtea celor de la PD-L, care l-au răsplătit zilele trecute cu funcţia de şef al Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava. Este o numire pentru o perioadă limitată, dar dacă Ioan Corjuc va şti cum să deschidă uşile, concursul care se va organiza pentru ocuparea postului va fi doar o formalitate.
Nu ştiu dacă PSD a făcut un pas corect când a decis excluderea lui Corjuc, dar exemplul pe care a vrut să-l dea altor trădători din partid se pare că i-a lăsat reci pe oamenii care aveau deja în plan să plece cu arme şi bagaje la duşmanul de moarte, la PD-L. Oricum, a fost un exemplu aproape nesemnificativ, iar dacă ar fi fost să judece cu aceeaşi unitate de măsură, conducerea PSD Suceava ar fi trebuit să taie în carne vie. Cert e că lui Corjuc i-au făcut un bine. Un mare bine.
Iar fotografia de la material, luată de pe internet şi care aparţine celor de newsbucovina, arată cât se poate de bine cât de schimbătoare e lumea în politică. Ieri râdea alături de Cătălin Nechifor şi Gavril Mîrza, azi îi pupă mâna lui Gheorghe Flutur.
Dar ce valoare mare zace in acest domn Corjuc care face semnul victoriei,el stie pentru ce,intre doi invinsi de duzina:unul care a fost si unul care va fi ?!?
Lepre din astea au umplut si pesedeul cand se credea pe cai mari,au fost pusi la ingrasat – ca doar se vede si in poza – dupa care trec la inamic „ca sa-si termine proiectele” si ii infesteaza si pe aia,pâna crapă si ei,ceea ce,desigur,le dorim. Sa crape politic si sa raspunda penal,numai.
Intrebare de nota 10: ce legatura exista intre Petromservice,Liviu Luca,SOV si herr Schmetterling la nostru?
Incep sa cred ca dupa mai bine de 20 de ani de democratie originala, romanul s-a prins ca a fi in opozitie e o chetiune de-a dreptul paguboasa. Nu tu „fonctie” decat cu greu, nu tu prestigiu,mult efort si transpiratie in campanie, imaginatie la sloganuri oricum goale, ca sa ajunga iarasi mot in frunte.
Asa ca ar trebui sa migreze toata lumea in PD-L ca acolo e painea si cutitul, ca sa stim si noi o treaba. Si-asa cand se pune de-o Uniune trebuie sa apara eternul si nemuritorul Gigi contra de pe undeva ca s-o dea tranta (vezi agitatia cu Geoana) sau buturuga mica care sa rastoarne carul mare (cacofonia e voita si imperios necesara in cazul de fata).