Brigada Diverse

Tăiaţi veniturile puturoşilor şi trimiteţi-i la muncă

Anual, primăriile din judeţ dau o căruţă de bani drept ajutoare pentru încălzire pentru familiile ale căror venituri sunt sub un anumit plafon.

Este corectă această abordare doar într-o mică măsură, şi mă refer aici la persoanele care chiar sunt în imposibilitatea de a munci, de a-şi asigura singure mijloacele de subzistenţă, iar autorităţile trebuie să intervină pentru a-i proteja.

Dar aceste ajutoare trebuie să se oprească aici. Cunosc zeci de persoane care primesc aceste ajutoare de încălzire şi care din punctul meu de vedere merită doar un şut în cur. E vorba de acele putori ordinare, care nu ridică un pai cât e ziua de lungă, nu muncesc nici picurate cu ceară, dar au pretenţii cât Casa Poporului, de parcă ar fi nişte genii de care depinde viitorul ţării.

Faptul că în acest material mă refer doar la cei care primesc ajutoare de încălzire are şi o explicaţie cu care am să vin în cele ce urmează.

Prin pădurile de la noi, indiferent că este vorba de cele de la deal sau de la munte (am văzut şi în Călimani, şi în Rarău şi la Mitoc sau Adâncata aceleaşi imagini) sunt o grămadă de arbori sau crengi căzute din varii motive.

lemne pentru foc

Ei bine, dacă ar fi adunate aceste doborâturi ar putea ajunge pentru încălzirea a mii de locuinţe din judeţ pe timp de zeci de ani. Eu, primărie, în loc să dau aceşti bani, închei un contract cu Direcţia Silvică şi le dau posibilitatea celor care nu au lemne de foc să intre în pădure şi să adune acele crengi sau acei arbori puşi la pământ.

În felul acesta se împuşcă doi iepuri deodată: se reduce efortul bugetar şi se curăţă pădurea. Iar dacă o să-mi spuneţi că cei de la oraş nu pun lemne pe foc există şi aici o variantă. Lemnele adunate de orăşeni se duc, contracost fireşte, la firmele care funcţionează pe biomasă, ori sunt cumpărate la un preţ modic de primării şi folosite pentru încălzirea şcolilor şi dispensarelor, spre exemplu.

Soluţii sunt, numai să se şi dorească a fi implementate. Dar de ce să rişte cei aflaţi la putere şi să-şi piardă votanţii, când e mai bine să aruncăm ca proştii banii pe fereastră pentru nişte nesimţiţi. Şi repet, pentru a fi clar, oamenii care chiar au nevoie de aşa ceva, sunt excluşi de pe listă. Că nu poţi trimite în pădure la adunat de lemne oameni care abia reuşesc să aibă grijă de propria persoană. Dar mulţi, foarte mulţi din păcate, nu fac decât să stea cu mâna întinsă.

PS Imaginile din fotografie au fost surprinse duminică în zona munţilor Călimani, într-o zonă accesibilă cu căruţa, de unde se pot ridica lemne de foc pentru un sat întreg

Articole asemănătoare

Back to top button