Shares

O maximă mai mult sau mai puţin celebră mi s-a confirmat zilele acestea. „Incompetenţa nu cunoaşte barieră de timp sau de spaţiu”, este textul acestei maxime, iar cel care a pus-o pe hârtie pentru posteritate a avut mare dreptate.

Ieri am aflat că Asociaţia Sportivă Fotbal Club Cetatea a fost dizolvată de Judecătoria Suceava. Firesc, l-am căutat pe preşedintele grupării sucevene, Ciprian Anton, pentru a afla dacă a identificat vreo soluţie pentru a ieşi din criză. Răspunsul său m-a lăsat fără replică: „Nu am luat la cunoştinţă de aşa ceva şi nu pot să comentez”. În plus, în proces, Fotbal Club Cetatea nu a avut nici măcar un jurist, fără să mai vorbim de avocat.

Este inadmisibil ca un club de o asemenea anvergură să aibă în frunte un om paraşutat parcă dintr-o altă lume. În apărarea sa va invoca faptul că citaţiile emise în dosarul soluţionat de Judecătoria Suceava au fost trimise la adresa lui Dumitru Moldovan, fostul preşedinte al Fotbal Club Cetatea. E o scuză penibilă, pentru că despre proces şi datoriile către Fisc s-a scris de mai multe ori în presa locală, iar în momentul în care a preluat clubul Ciprian Anton a fost informat de acest lucru.

A ignorat totul cu bună ştiinţă, iar clubul pe care-l conduce a fost văduvit de o minimă apărare în procesul finalizat cu dizolvarea asociaţiei sportive Fotbal Club Cetatea.

Nu este singura scăpare a lui Anton (foto). Din câte mi-au povestit colegii de breaslă care se ocupă de activitatea sportivă, în cazul Bukvic, soldat cu obligarea la plata sumei de 5.000 de euro de către Cetatea, clubul sucevean nu a avut nici un reprezentant la comisiile de specialitate de la Federaţia Română de Fotbal,

Cu o gândire de cartier, Ciprian Anton a declarat sus şi tare că vina îi aparţine celui pe care l-a înlocuit în funcţia de preşedinte la Cetatea Suceava. În opinia actualului şef de pe Areni, Dumitru Moldovan trebuie să plătească oalele sparte.

Sunt perfect de acord că Moldovan a făcut o sumedenie de prostii, dar în acest moment cel care răspunde de club este Ciprian Anton.

Poate că nu-şi dă seama de acest aspect, iar cineva ar trebui să-i explice ca unui copil de grădiniţă că şi-a asumat anumite responsabilităţi când a acceptat funcţia de preşedinte al clubului de fotbal. Până acum, a demonstrat doar incompetenţă. Atât şi nimic mai mult, iar desfiinţarea echipei de fotbal a oraşului îi va atârna ca o piatră de moară tot restul vieţii.