Brigada Diverse

Cuţitul lui Flutur a tăiat fără să tremure

Şedinţa de Consiliu Judeţean de ieri a confirmat ceea ce se ştia de multă vreme. Localităţile cu primari din alte partide în afara PD-L-ului au primit firimiturile din sumele pentru echilibrarea bugetelor pe anul 2010.

Dintre municipii, suma cea mai mică a primit-o Vatra Dornei. Este singurul municipiu din judeţ care are primar PNL, în celelalte situaţii, respectiv Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi Rădăuţi fiind alocate sume mult mai consistente.

Şi la oraşe situaţia se prezintă similar. Excepţia este Gura Humorului, localitate căreia i s-au repartizat aproape 600.000 de lei din cota defalcată din impozitul pe venit. În rest, diferenţele sunt enorme. De exemplu, Solca, oraş cu primar PSD, va primi de patru ori mai puţin faţă de Frasin, „urbe” care are privilegiul de a fi ales un primar de la PD-L. În privinţa oraşelor, cei mai vitregiţi sunt cei de la Cajvana, localitatea de baştină a lui Gavril Mîrza, acolo unde primarul este membru PSD. Pentru Cajvana s-a alocat ridicola sumă de 66.000 de lei, de patru ori mai puţin decât s-a alocat unei comune ca Vatra Moldoviţei, care va primi 265.000 de lei.

Exemplele continuă şi cu celelalte comune conduse de primari social-democraţi, cărora li s-au repartizat sume ridicole de 17.000 de lei, 27.000 de lei sau 33.000 de lei, comparativ cu cele conduse de primari PD-L, care vor primi, de regulă sume cuprinse între 100.000 de lei şi 200.000 de lei.

Excepţie fac primarii independenţi, care au primit sume asemănătoare celor repartizate localităţilor cu primari democrat-liberali.

Semnalul este extrem de clar. Cine nu sare în barca PD-L, cel puţin la nivel de simpatie declarată public, va avea de suferit.

Flutur a împărţit dreptatea doar pe criterii politice, fără să ţină cont că cei care vor avea de suferit sunt oamenii din localităţile respective. E încă o dovadă că politica şi administraţia sunt mână în mână, iar pentru atingerea scopului final nu se respectă nici o regulă de bun simţ.

Articole asemănătoare

4 Comentarii

  1. E logic…. aşa se în toată ţara… cine e la putere face legea… deci ce-i aşa greu de înţeles?

  2. sincer n am crezut ca domnul flutur va proceda in acest fel deoarece in decursul timpului, cu ocazia mai multor declaratii, a dezavuat aceste proceduri brevetate de guvernarile locale psd. oricum, acest buget era de tot c…..l si cred ca a fost greu sa fie multumiti ,chiar si in aceste conditii, primarii pdl. dar , ma repet, nu l vedeam sincer actionand in aceasta zona pe flutur. l am considerat tot timpul pe marza un grobian dar as fi preferat sa l consider pe flutur un parsiv din alta categorie. se pare ca diferentele nu sunt foarte mari.

  3. fluturas,va venii si vremea ta …daca te vei imbolnavii de gripa aviara,vei patii ca si orataniile care au murit nevinovate!!!!

Citiți de asemenea
Close
Back to top button