Brigada Diverse

Unora le tremură scaunul pe care stau

Iminenta ruptură din USL dă frisoane puternice unor persoane de la Suceava.

După ce liderii naţionali ai PSD şi PNL şi-au aruncat săgeţi otrăvite, iar Crin Antonescu a declarat „Este indecent să mai pozăm ca un cuplu politic”, ziua când cele două partide vor merge pe propriul drum este tot mai aproape.

După cum am mai spus, la Suceava, între PSD şi PNL nu a existat iubire nici o clipă. Nici măcar o apropiere pentru poza despre care vorbea Crin Antonescu, iar după câştigarea alegerilor, între liderii locali ai celor două partide, Alexandru Băişanu şi Cătălin Nechifor, au apărut mai multe contre.

Iar aceste nemulţumiri faţă de partenerii de coaliţie vor avea urmări drastice pentru partea care va pleca de la guvernare, în speţă PNL.

La Suceava, această dihonie se traduce prin schimbarea unor şefi de instituţie. Şefi care au fost susţinuţi de Alexandru Băişanu şi care nu sunt în graţiile celor de la PSD.

baisanu si nechifor rupti

Lista celor care vin pe filiera PNL, sau care au avut sprijin din această direcţie, este destul de mare, dar o parte dintre ei s-ar putea să bată palma cu şefii PSD Suceava şi în felul acesta să-şi păstreze funcţiile.

Printre cei mai importanţi şefi susţinuţi de PNL sunt subprefectul Constantin Harasim, şeful de la Cadastru, Vasile Mocanu, directorul Clubului Sportiv Municipal Suceava, Vasilică Băiţan, dar nu trebuie uitată nici Camelia Chitul, directoarea Casei Judeţene de Pensii Suceava, care a beneficiat şi ea de susţinere serioasă din partea lui Alexandru Băişanu.

O problemă s-ar putea să apară şi la conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, unde actualul şef, subcomisarul Daniel Ilisei pare să fi venit pe filiera Ţurcanu, şeful liberal al Consiliului Judeţean Botoşani.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în eventualitatea în care USL se rupe. Pariurile cu privire la cine zboară şi cine rămâne sunt deschise.

Articole asemănătoare

Back to top button