Brigada Diverse

Va mai fi Vasile Rîmbu candidatul PSD pentru Primăria Suceava?

Întrebarea din titlu mi-a fost adresată de mai mulți suceveni în ultima perioadă. Sincer, nu știu ce intenții are PSD și care sunt criteriile de care se va ține cont în alegerea finală. Dar, faptul că Vasile Rîmbu este deja trimis în judecată de procurorii DNA Suceava într-un dosar penal e o problemă. Poate că Vasile Rîmbu nu conștientizează acest aspect, dar dacă de la nivel central se va permite ca o persoană trimisă în judecată să poată candida se va deschide o adevărată cutie a Pandorei și vor dori dispense și alte persoane. Și se pare că acest dosar privind obstrucționarea unei anchete penale nu este singurul pentru Vasile Rîmbu. Ar mai fi unul legat de fonduri europene care nu pot fi justificate, și datele mele spun că este vorba de circa un milion de euro. Un al treilea dosar vizează pandemia din 2020 de covid și în care continuă audierile angajaților din Spitalul Județean Suceava. Stând și analizând aceste date, înclin să cred că PSD Suceava nu va merge cu Vasile Rîmbu pentru Primăria Suceava. În condițiile în care AUR nu a anunțat nici un candidat, la fel cum este și cazul polului de dreapta (USR+PMP+Forța Dreptei), până acum avem o singură certitudine la candidaturile pentru Primăria Suceava: Ion Lungu.

Articole asemănătoare

Citiți de asemenea
Close
Back to top button