Brigada Diverse

S-a trezit şi Gospodaru

Despre unii parlamentari de pe la noi nici nu mai ştim dacă trăiesc. Din punct de vedere politic, evident, pentru că acţiunile la care participă şi activitatea din Parlament sunt egale cu zero.

Unul dintre ei este şi deputatul PD-L de Suceava Dan Gabriel Gospodaru (foto). Astăzi, după luni întregi de ariditate, deputatul a ieşit cu pieptul dezvelit la bătaie. Şi nu singur, ci împreună cu un alt ilustru anonim: senatorul Sorin Fodoreanu, reprezentant al aceluiaşi partid de guvernământ PD-L.

„Împreună cu senatorul Fodoreanu, ne-am luptat anul trecut şi am obţinut 10 miliarde de lei pentru un început al reabilitării taberei Bucşoaia. Acum vreau să profit de vizita ministrului Funeriu, miercuri sau joi, şi să încerc să obţin din nou fonduri pentru reabilitarea celei mai mari tabere de munte din ţară”, sunt acţiunile cu care se laudă Gospodaru. Mă aştept ca nici anul acesta banii să nu fie cheltuiţi, iar în 2011 şi 2012 Gospodaru, la braţ cu Fodoreanu, să se prezinte din nou la conferinţele de presă anuale pentru a anunţa planurile comune de reabilitare a taberei Bucşoaia.

Şi tot astăzi, acelaşi deputat apatic ne-a mai anunţat că există risipă de fonduri în sistemul sanitar. Dacă a avut nevoie de un an şi jumătate pentru a se dumiri pe această temă înseamnă că e totuşi un pas înainte în activitatea sa prolifică de parlamentar.

Articole asemănătoare

3 Comentarii

  1. Ia uita-te si la activitatea lui Prodan..Nici o declaratie politica, nici o interpelare.nici o intrebare…si vezi ca Gospodaru nu este singur…

  2. l am cunoscut personal pe dl gospodaru in perioada cand activitatea d lui se incadra exclusiv in limitele domeniului medical. l am apreciat intotdeauna ca pe o persoana cu un puternic simt obiectiv si de aceea cred ca dupa ce isi va da seama cu ce se mananca intr adevar politica se va intoarce la stomatologie. sincer imi este greu sa l pun pe acelasi calapod cu un olarean, onofrei , balan etc.

Back to top button