Inspectorul dezinteresat şi poliţistul justiţiar
O săptămână de discuţii fără sens s-a terminat într-un mod total nefericit pentru mai mulţi copii dintr-un sat sucevean, care în loc să meargă la şcoală vor duce bobocii la păscut.
Nemulţumiţi că autorităţile nu au găsit soluţii de transport, la o distanţă de 7 km de casă, pentru elevii din satul Cotu Dobei la şcoala din Băneşti, părinţii au decis să-i retragă din clasa I.
S-a ajuns în această situaţie regretabilă din mai multe cauze. Unul dintre cei arătaţi cu degetul este şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, veşnicul Petru Carcalete. Primarul din Fântânele, comună de care ţine administrativ Cotu Dobei spune că nu a ştiut nimic de desfiinţarea şcolii până cu câteva zile înainte de începerea noului an de învăţământ şi nu avea cum să găsească un mijloc de transport peste noapte. Pe de altă parte, Carcalete trâmbiţa în faţa ministrului Educaţiei că nu se va închide nici o şcoală în judeţul Suceava. Fie şeful IŞJ Suceava a minţit deliberat, fie nu prea ştie ce se petrece prin instituţia pe care o conduce. Şi cum îl ştiu un om informat, am convingerea că era la curent cu ce se va petrece la Cotu Dobei, iar dacă lucrurile stau într-adevăr aşa Carcalete este vinovat, şi poate nu doar moral, pentru că mai mulţi copii nu vor avea parte de educaţie în acest an şi îşi vor pierde un an din viaţă, poate esenţial pentru viitorul lor.
Un alt caz, poate mai grav decât acesta, îl are în prim plan pe un agent al Poliţiei Suceava. Supărat că nu i se execută reparaţii la maşină, o Solenza de pe vremea bunicii, în suma pe care acesta o doreşte, adică vreo 2.000 şi ceva de euro, agentul Marian Clim s-a hotărât să-şi facă dreptate de unul singur. A confiscat pur şi simplu maşina care a provocat tamponarea până când îşi va vedea banii. Poliţistul justiţiar a recunoscut toată tărăşenia, dar situaţia a rămas nerezolvată de patru luni. Şefii ridică din umeri, iar purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava a oferit şi o explicaţie pe care mi-e greu s-o încadrez undeva. Cică agentul nu a acţionat în calitate de poliţist, ci când era în timpul liber.
Mergând pe această logică, toţi poliţiştii ar putea să facă orice, în timpul liber, desigur, să tragă cu pistolul în câinii vagabonzi, să dea bani cu camătă, să împrumute bani fără să-i returneze şi lista poate continua la nesfârşit. Sunt doar două exemple care arată că trăim într-un stat unde funcţiile şi uniformele sunt doar ceva formal, iar dacă cineva doreşte să-şi bată joc de oameni o poate face fără nici o remuşcare şi vreo teamă că va fi tras la răspundere.
