Ce mai vânează Iordache?

Cine credea că prin renunţarea la funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Virginel Iordache şi-a luat gândul de la funcţii în administraţia locală se înşeală amarnic.
Aflat într-o permanentă expectativă, Virginel Iordache lucrează prin ziare la propria imagine, iar prin spate îşi sapă temeinic adversarii care îi stau în calea îndeplinirii obiectivelor.
Ultima reprezentaţie a fost în şedinţa de Consiliu Local în care s-a votat acceptarea parteneriatului public-privat dintre Primăria Suceava şi firma Adrem Invest, care va construi o nouă centrală destinată furnizării agentului termic pentru locuitorii oraşului.
Iniţial, Virginel Iordache şi-a oferit sprijinul primarului Ion Lungu, asigurându-l pe acesta că va vota în favoarea acestui proiect. Mai mult, fostul preşedinte al PSD Suceava şi-ar fi luat angajamentul de a-i convinge şi pe ceilalţi consilieri social-democraţi de necesitatea încheierii parteneriatului cu firma Adrem Invest.
O parte dintre consilieri şi-au dat acordul, astfel încât la votul final s-au înregistrat două voturi „pentru” din partea PSD. Printre cei doi nu s-a aflat şi Virginel Iordache, care a întors armele în direct şi a votat „împotrivă”.
Strategia fusese bine pusă la punct de mai multă vreme, iar ţinta era Doiniţa Cocriş. De ce a devenit Cocriş atât de importantă pentru Virginel Iordache? Surse bine informate din PSD spun că fostul şef al organizaţiei municipale a partidului vizează funcţia de trezorier al organizaţiei judeţene a partidului, funcţie deţinută, aţi ghicit, de Doiniţa Cocriş.
Funcţia de trezorier pe care Virginel Iordache şi-o doreşte ar putea părea nesemnificativă pentru oamenii din exterior. Este cum nu se poate mai fals, pentru că de acolo se manevrează toţi banii, iar cum alegerile locale şi generale se apropie cu paşi repezi, o asemenea funcţie ar veni mănuşă pentru nevoile fostului lider al PSD Suceava.
Mai mult, acesta nu ar mai fi nici în incompatibilitate potrivit Legii 1/2011 şi ar putea deţine concomitent funcţia de director al Colegiului de Informatică, cea de trezorier, dar şi funcţia de consilier local. Practic, prin acest triumvirat pe care-l urmăreşte, Virginel Iordache doreşte să pună din nou mâna pe hăţuri pentru a-şi putea negocia fără restricţii prea mari partiturile favorite la alegerile de anul viitor.
Doamne cit este de jegos acest latrau al presei sucevene
mai IORDACHE , termina cu comentariile, cel mai jegos esti chiar tu.
Mai IORDACHE, nu-ti mai face singur comentariile, cel mai jegos esti chiar tu.
In sfarsit si Doinita Cocris s-a lamurit cine este VIRGINOSU.
Măi uzurpatorule,nu te da drept KUKU,nu-ti stă bine,te trădează stilul si maniera.
Eu nu am nici o opinie in afacerea asta cu Iordache,gaseste alte solutii…
VIRGINOSU calca peste cadavre,urmatorul cine credeti ca va fi…….?