Brigada Diverse

Un primar PSD de Suceava s-a dat cu Băsescu. Lungu încă se gândeşte

Partidul Mişcarea Populară (PMP) şi-a început în forţă acţiunea de racolare de membrii. Băsescu ştie că timpul său este limitat, aşa încât a intrat pe piaţă.

Astăzi s-a anunţat că 35 de primari din Argeş şi Dâmboviţa s-au înscris în Fundaţia Mişcarea Poplară, o găselniţă inteligentă pentru a fenta acea prevedere legală care spune că plecarea la un partid se pedepseşte cu excluderea, ceea ce echivalează cu pierderea mandatului.

La Suceava, fief puternic al lui Gheorghe Flutur şi al PDL, trădările sunt încă bine gândite. Nimeni nu se grăbeşte să facă un pas necugetat, dar negocierile sunt intense.

Deocamdată, confirmată este trecerea unui singur primar la Fundaţia Mişcarea Populară, de fapt şi de drept la viitorul partid al lui Traian Băsescu, PMP. Este vorba de un primar PSD care s-a săturat de promisiunile lui Cătălin Nechifor şi a ales să-şi continue drumul cu noua mişcare.

pmp

Negocieri intense se duc acum şi cu alţi primari, iar în scurt timp se va vedea care sunt cei care preferă o altă orientare. Printre cei ofertaţi este şi Ion Lungu, edilul Sucevei, dar din primele date se pare că acesta se codeşte să semneze un acord cu Fundaţia Mişcarea Populară.

Dacă ar pleca la viitorul PMP, cel mai probabil Ion Lungu ar fi obligat să candideze pentru un nou mandat de primar în Suceava, iar o competiţie cu deputatul PDL Ioan Balan nu ştiu dacă l-ar avantaja şi i-ar fi de prea mare folos. De aceea, cred că Lungu este mai degrabă tentat de o ofertă a lui Balan, eventual pentru vreun post de deputat, şi mai puţin de un loc în PMP.

Firesc ar fi fost ca Ion Lungu să continue la Primăria Suceava, sau cel puţin să-şi dorească acest lucru, mai ales că nu are o vârstă prea înaintată, dar cred că dosarele pe care le are şi care sunt în mâna unor adversari ai săi nu-i permit să-şi urmeze instinctul.

În ceea ce priveşte celelalte partide, negocierile cu PMP sunt destul de avansate, iar orice mişcare de trupe este foarte posibilă. Depinde doar când se va întâmpla acest pas.

Articole asemănătoare

Back to top button