Brigada Diverse

Aşa primar, aşa oraş

După ce presa locală a semnalat petele de ulei şi mizeria rămasă pe esplanada din centrul municipiului Suceava după concertul Voltaj de la finele săptămânii trecute, reprezentanţii Primăriei Suceava s-au pus pe treabă.

Mai exact, au spălat şi curăţat acel spaţiu, un lucru normal până la urmă. Întrebarea e de ce a fost nevoie ca acest aspect să fie semnalat de presă, în condiţiile în care la Primăria Suceava există o armată de trântori care pur şi simplu iau bani de pomană în loc să observe neregulile din oraş, iar acestea sunt din belşug.

Bine, bine, e foarte probabil ca acele pete să fi fost şterse şi fără implicarea presei. Dar ştiţi de ce? Nu pentru că ar fi dat conştiinţa şi seriozitatea peste angajaţii Primăriei (alo, poliţia locală, se aude?), ci pentru că alături se află terasa fiului primarului Ion Lungu şi vorba aia, nu se cade să stea clienţii cu un peisaj aşa urât, başca şi un miros nu prea plăcut.

mizerie esplanada1

Dar, în buna tradiţie suceveană, curăţenia se face doar la vedere. Acolo unde nu se vede, Dumnezeu cu mila.

La, hai să zicem 150 de metri de petele şterse, pe treptele de la intrarea în Casa de Cultură, mizeria este la fel de evidentă, iar după cum arată îţi poţi da seama cu uşurinţă că nu e de azi de ieri, ci de luni bune.

Tot de luni bune este mizeria de pe granitul din apropierea trecerii de pietoni care duce spre clădirea Cooperaţiei, pete după pete înşirate ca mărgelele vândute la piaţă de ţigani.

mizerie esplanada2

Dar, bomboană pe colivă, e în laterala Casei de Cultură de vizavi de sediul E.ON. Acolo sunt amplasate două buncăre de gunoi, iar de-a lungul timpului, din acestea a curs toată zeama resturilor aruncate. Imaginea este una demnă de un oraş european, de un oraş care s-a dorit capitală europeană, de un centru civilizat şi modern.

mizerie esplanada3

Nu mai spun că şi stomacul ţi se întoarce pe dos dacă ai proasta inspiraţie să treci pe acolo, iar pe această cale îi sugerez primarului Ion Lungu să facă o excursie tematică pentru a se convinge că nu vorbesc prostii. Imaginile i le ofer aici, mirosul va fi privilegiul lui să-l descopere. 

Articole asemănătoare

Back to top button