Amenzi uriașe pentru austriecii de la Schweighofer și Egger
Firmele austriece care funcționează la Dornești au primit amenzi uriașe de la o instituție a statului. Dar nu pentru poluare, așa cum ar fi putut crede unele persoane, ci din alte motive. Jurnaliștii de la Rise Project au arătat că Holzindustrie Schweighofer, metamorfozată acum în HS Timber Group a primit o amendă de circa 10 milioane de euro pe motiv că a cartelizat piaţa lemnului. Și Grupul Egger a încasat po amendă de aproximativ 5 milioane de euro. Cele două firme au încălcat legislaţia în perioada 2011 – 2016.
„Ar fi cartelizat licitaţii şi ar fi împărţit sferele de influenţă, loturile de masă lemnoasă sau sursele de aprovizionare; ar fi traficat informaţii sensibile comercial privind necesarele de materie primă, achiziţiile de masă lemnoasă, organigrame instituţionale; ar fi neutralizat compeţiţia locală cu o putere de piaţă redusă”, scriu jurnaliștii de la Rise Project.
Cei de la Egger au anunțat deja că vor plăti amenda, dar au dat vina pentru încălcarea legislației concurenței pe unii angajați. Până la urmă, tot acarii păun sunt cei care răspund. Eu cred că nici un angajat nu ar fi făcut ceva de capul lui, fără acordul celor din conducere. În ceea ce-i privește pe cei de la Schweighofer, jurnaliștii care au postat ancheta spun că au recunoscut implicarea în schemele ilegale.
Practic, se confirmă după mulți ani în care agenții economici din Suceava au reclamat monopolul de la licitațiile organizate de Direcția Silvică că lucrurile nu erau deloc în regulă. Problema este că firmele austriece care funcționează la Dornești s-au considerat deasupra legilor, iar acest comportament a fost tolerat de instituțiile statului care nu au făcut nimic pentru a le opri.