Shares

Finanţat de Consiliul Judeţean Suceava, Ansamblul Ciprian Porumbescu a devenit o jucărie electorală pentru Gheorghe Flutur, cel care conduce campania pentru prezidenţiale a lui Traian Băsescu. Cheiţa jucăriei a fost întoarsă în aşa fel încât să cânte duminică, în ziua în care Băsescu va participa la mitingul programat la Iaşi.

Pentru a primi notă de trecere din partea şefului său, Flutur s-a dat peste cap ca totul să iasă la perfecţie la Iaşi. Nu a uitat nici un amănunt, iar armata de PD-L-işti din Suceava a fost pusă la treaba.

ANIVERSARE CIPRIAN (71)

Prima măsură anunţată a fost mobilizarea a 5.000 de membrii PD-L, care vor fi transportaţi la Iaşi pentru a-l aplauda pe Traian Băsescu. Este treaba fiecărui om în parte să-şi organizeze cum crede de cuviinţă programul unei zile de duminică, mai ales dacă chiar crede în ceva anume. Din informaţiile pe care le am reiese că printre miile de simpatizanţi suceveni ai lui Băsescu se vor regăsi o mulţime de angajaţi ai instituţiilor conduse de democrat-liberali. Va fi un fel de îndatorire pe linie de serviciu, pe care săracii funcţionari o vor îndeplini vrând – nevrând, nu de alta, dar dacă se supără şeful s-ar putea să aibă niscai probleme.

Pe această linie se înscrie şi misiunea încredinţată celor de la Ansamblul Ciprian Porumbescu. Pentru ca totul să iasă ca la carte, membrii Ansamblului sunt în febra repetiţiilor care se derulează asiduu la sediul de la Dom Polski.

Plecarea a fost stabilită pentru duminică, la ora 7.00, iar întoarcerea când o da Domnul. În mod normal, această deplasare ar trebui plătită din banii PD-L-ului, dar se pare că lucrurile nu stau deloc aşa, iar costurile vor fi suportate din bugetul Ansamblului, adică din buzunarul contribuabililor.

Şi totul pentru ca demonstraţia de forţă să aibă toate ingredientele, cântec, joc şi voie bună.

Ansamblul Ciprian Porumbescu

Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi la Suceava cu ocazia vizitei electorale a lui Traian Băsescu, când toată frunza şi iarba pedelistă din judeţ va fi adusă la locul desfăşurării mitingului. Iar pe muzica profesioniştilor de la Ansamblul Ciprian Porumbescu se va încinge o horă mare. Partea bună e că în centrul Sucevei vom scăpa de gropi, nu de alta dar să nu-şi rupă ceva vreun pedelist de vază.