Anul răfuielilor. Și al protestelor

2021 se anunță un an tensionat. Iar primele semne au apărut deja după ce nici bine nu au trecut sărbătorile la care românii țin atât de mult. Vor fi răfuieli între partide, greve și proteste. Și cine știe ce ne mai rezervă cele 12 luni ale anului. Primii care au intrat în scenă au fost primarii, care l-au luat la rost pe ministrul Sănătății pentru că le cere să organizeze centre de vaccinare, dar fără să le asigure suportul financiar necesar. Iar pentru unele primarii va fi un efort bugetar destul de serios, mai ales că vin după un an în care încasările din taxe și impozite nu au fost strălucite. Iar răfuielile au ajuns în spațiul public, cu înțepături și replici care ne arată că între partidele aflate la guvernare numai liniște și bună colaborare nu va fi. Au urmat polițiștii, care în semn de protest că le vor fi înghețate salariile în acest an au anunțat că începând de astăzi, 11 ianuarie, nu vor mai da amenzi ci doar contravenții. Un protest de acest fel pe termen lung va avea urmări tot pentru bugetul de stat. Iar bugetarii cărora li se îngheață salariile provin din varii domenii, așa încât nu ar fi excluse și alte acțiuni similare. Cât privește sectorul HoReCa, afectat în mod substanțial în cursul anului trecut, semnale de redresare din primele zile ale lui 2021 nu sunt dintre cel mai optimiste. Să nu uităm și scumpirile care ne așteaptă, probabil în toate domeniile și la mai toate produsele. Iar acestea se adaugă deja celor operate încă de anul trecut. Un singur exemplu: în 2020 pâinea s-a scumpit cu 16%. Dar exemplele sunt multiple. Sunt toate premisele ca anul care tocmai a început să fie unul cu adevărat de criză.
Sursa foto: aktual24.ro