Brigada Diverse

Are Flutur emoții la alegerile de peste trei săptămâni?

Peste fix trei săptămâni vor avea loc alegerile locale, iar lupta pentru procente este acerbă. Până acum m-am referit mai mult la ceea ce se petrece în municipiul Suceava, dar azi vreau să arunc o privire și spre ceea ce va fi la nivel județean. Sunt 9 candidați înscriși pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, dar numai doi au șanse reale în această cursă. De departe, marele favorit este actualul președinte Gheorghe Flutur, care are de partea sa mai multe atuuri. În primul rând este la putere, este sprijinit de PNL, partid aflat, de asemenea, la guvernare. Apoi, a beneficiat de trecerea unui număr important de primari de la PSD la PNL, astfel încât gurile sale de tun ar trebui să ”scuipe” mult mai mult foc. Are și dezavantaje. În primul rând pare că nu a învățat suficient de mult din lecția alegerilor pierdute în 2012, când a crezut că va câștiga, dar a fost trădat de unii din oamenii săi de încredere. Cred că nici acum nu toată lumea joacă alături de el. În plus, a intervenit uzura unui mandat și o serie de proiecte care nu au prins contur sau se văd abia acum, în timpul campaniei electorale. Principalul său contracandidat este Mirela Adomnicăi. Marele dezavantaj al candidatului PSD este chiar partidul și președintele acestuia. Mai vine la pachet și plecarea unor primari, deși nu mereu votul pentru primar coincide și cu cel pentru președinte de Consiliu Județean. Ca avantaje ar fi funcțiile deținute de-a lungul timpului la diferite instituții descentralizate din Suceava, dar și cea de prefect, din care a avut o relație generală bună cu primarii din județ. Chiar dacă nu știu să existe vreun sondaj recent, unele voci afirmă că Mirela Adomnicăi îi suflă în ceafă lui Gheorghe Flutur. Despre ceilalți candidați nu mai amintesc pentru că nu îi văd cu vreo șansă reală de a crea emoții. Poate doar propriilor partide.

Articole asemănătoare

Back to top button