Batista pe ţambal
Protest împotriva servilismului arătat faţă de conducerea administraţiei judeţene şi a lui Gheorghe Flutur. Iniţiativa i-a aparţinut profesorului Roman Istrati, la finalul unei manifestări organizată de Centrul Cultural Bucovina, în colaborare cu Şcoala de Arte „Ion Irimescu”.
Petre Horvat, unul dintre organizatorii vernisajului expoziţiei de pictură „Peisaj european – Bucovina” de acum câteva zile, a reuşit „performanţa” de a vorbi doar cât a fost nevoie să-i prezinte pe invitaţii din administraţia judeţeană, adică pe preşedintele CJ Suceava Gheorghe Flutur şi pe unul dintre vicepreşedinţi, Vasile Ilie.
L-a invitat apoi pe Flutur la microfon, acesta a vorbit preţ de câteva minute, şi apoi totul s-a terminat cu acorduri ale unei formaţii adusă în Palatul Administrativ special pentru acest eveniment.
Nimeni dintre invitaţi nu a înţeles de ce la microfon nu a venit şi cineva dintre organizatori sau dintre participanţii care şi-au expus lucrările.
Acest amănunt nu a trecut neobservat, iar Roman Istrati a ţinut să-i taxeze în mod original pe organizatori: a pus o batistă pe ţambal.
degeaba stergi. istoria stie cine esti. uite aici http://suceveanul.blogoras.com/?p=3232
Se pare ca s-a ajuns intr-acolo incat in acest oras de cacat nici vantul nu bate si nici frunza nu fosneste fara ok-ul domnului Flutur. Bizar este faptul ca noi, pulimea, traim totusi cu sentimentul ca o facem in democratie. Iar la asa un oras de cacat nu se potrivea decat o presa de cacat. Aceste asa zise ziare care costa in jur de 1 leu dar nu valoreaza nici macar atat nu au indraznit sa sufle nici macar o vorba despre protestul pensionarilor in fata Palatului Aministrativ. Pentru ce Dumnezeu mai existati mai baieti ,ca eu unul nu inteleg?