Shares

Mirela Adomnicăi este o femeie bolnavă. În adevăratul sens al cuvântului, asta dacă ar fi să ne ghidăm după actele depuse la instituţia de unde este plătită.

De vreo două luni, fostul director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Suceava, Mirela Adomnicăi, are probleme de sănătate. Nu o spun eu, ci documentele medicale pe care social-democrata suceveană le-a depus la sediul instituţiei, pentru că în cazul în care nu-şi motiva absenţele de la serviciu ar fi fost dată afară.

Nu sunt medic pentru a mă pronunţa asupra bolilor de care suferă fostul parlamentar de Suceava, dar am rămas surprins s-o văd săptămâna trecută la mai multe acţiuni derulate prin oraş.

Bunăoară, joi, de Ziua Eroilor şi Martirilor Neamului, Mirela Adomnicăi a apărut în centrul municipiului Suceava, alături de colegul ei de partid, Virginel Iordache. Pe faţă nu i se citea nici o boală, cum de altfel nu am văzut nimic suspect nici sâmbătă, când a luat loc pe scena Casei de Cultură Suceava, alături de întreaga conducere locală şi centrală a PSD.

Era zâmbitoare şi veselă, imaginea afişată fiind departe de cea a unui om suferind.

Poate că mă înşel şi nu mă pricep la psihologia oamenilor. Sau poate Mirela Adomnicăi a strâns din dinţi şi a considerat că evenimentele la care a participat trebuiau onorate neapărat.

Mirela Adomnicăi a ocupat funcţia de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Suceava până pe 5 martie 2010. Locul ei a fost luat de Camelia Chitul, persoană susţinută de PD-L.