Revelaţia unei nopţi de primăvară
În liniştea-i interioară, bântuit de o dorinţă de a se implica practic în viaţa cetăţenilor, edilul şef al municipiului Suceava a avut o revelaţie.
În visul, unul foarte frumos ce-i drept, pe care-l trăieşte de aproape 12 ani, primarului Ion Lungu i s-a arătat un înger care l-a sfătuit că ar trebui să facă şi el ceva. Şi cum peste podul peste râul Suceava trec maşini şi nu căruţe, îngerul i-a şoptit că ar trebui niscai parcări.
Zis şi făcut. Pardon. Zis şi promis. Au fost identificate vreo zece locuri unde sucevenii vor putea să-şi parcheze maşinile fără a mai fi nevoiţi să se certe cu vecinii sau cu alţi şoferi. Locurile au fost prezentate frumos, iar problema e pe jumătate rezolvată.
S-a avansat şi o sumă, 2 milioane de euro pentru fiecare parcare, care va avea cică până la 140 de locuri. Păi bine domnule primar. De ce nu v-aţi trezit din somn acum câţiva ani. Cu banii care s-au cheltuit pentru a realiza parcarea subterană, unde pot intra circa 160 de maşini, s-au cheltuit 10 milioane de euro.
La un calcul simplu, şi bănuiesc că diploma de economist primarul a obţinut-o în mod corect, cu 10 milioane de euro se puteau realiza 5 parcări supraterane şi se creau astfel 700 de locuri de parcare.
Oricum, nu am văzut de unde vor veni milioanele de euro pentru aceste parcări, şi de asta spun că e o altă gogoaşă electorală. Pentru cele 10 parcări pe care Ion Lungu ni le-a băgat sub nas, fluturând ostentativ nişte hârtii, ar fi nevoie de vreo 20 de milioane de euro. Iar dacă mai adăugăm şi podul peste râul Suceava, plus alte amenajări în infrastructură, se mai adaugă cel puţin 10 milioane de euro.
În condiţiile în care Primăria Suceava se împrumută pentru a ridica sala polivalentă estimată la 5 milioane de euro, singura variantă de finanţare a visurilor de primăvară ale primarului Ion Lungu ar fi comoară din curtea casei sale.