Brigada Diverse

Canalul Dunăre – Marea Neagră

Construcţia noului cartier de locuinţe de pe dealul situat la ieşirea din municipiul Suceava spre Botoşani a necesitat şi săpături serioase. O parte a lucrărilor au fost necesare pentru creionarea căilor de acces, iar altele vizează o parcare.

La cum au rupt cupele excavatoarelor din dealul de la Burdujeni, săpăturile seamănă, păstrând proporţiile, desigur, cu lucrările la canalul Dunăre – Marea Neagră.

sapaturi pe dealul burdujeni1

Reprezentanţii Primăriei Suceava, care gestionează proiectul, spun că săpăturile nu vor avea urmări nefaste asupra stabilităţii versantului. Şi asta pentru că înainte de a se trece efectiv la muncă s-au realizat studii de specialitate. Din concluziile acestor studii rezultă că nu ar fi nici un pericol pentru ca dealul să o ia la vale cu tot cu casele construite de persoanele care au primit teren gratuit din partea Primăriei Suceava.

sapaturi pe dealul burdujeni2

Nu-mi rămâne decât să-i cred pe cuvânt de onoare pe reprezentanţii administraţiei locale şi să sper ca dealul să rămână pe aceleaşi poziţii şi peste 100 de ani.

Articole asemănătoare

Back to top button