Shares

În mai puţin de jumătate de an, Suceava a fost zguduită de două tragedii în mediul poliţienesc.

În ziua de Sf. Ilie, pe peronul Gării Burdujeni avea să-şi găsească sfârşitul Sorin Vezeteu, lucrător la Poliţia Transporturi Feroviare Suceava. A fost măcelărit pur şi simplu cu 38 de lovituri de cuţit de Ioan Beşa, un individ care ulterior s-a sinucis în Penitenciarul Botoşani.

Dimineaţa zilei de 5 decembrie avea să consemneze un nou incident la fel de sângeros. Dan Ciprian Sfichi, lucrător în cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS) din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava, a fost lovit năprasnic în cap cu o sabie de către Alexandru Huţuleac, un individ care a avut mai multe probleme cu legea.

Pare prea mult pentru un singur judeţ, şi de aceea stau şi mă întreb: o fi vorba de ceva blesteme? Sau poate e vorba doar de nişte erori. În cazul lui Sorin Vezeteu se poarte vorbi de un cumul de factori, un atac care nu putea fi prevăzut, însă dacă s-ar fi intervenit în timp util existau mari şanse ca poliţistul să fi fost în viaţă şi astăzi.

Pentru tragedia de astăzi, cu siguranţă există o culpă din partea poliţistului, în sensul că acesta nu purta casca de protecţie. O lovitură în cască nu ar fi avut consecinţele actuale, în care viaţa lui Dan Ciprian Sfichi atârnă de un fir de aţă.

patrulare Scheia SAS 2

 

Plecând de la aceste evenimente, vreau să aduc în discuţie un aspect poate mai puţin băgat în seamă. Anume că uniforma de poliţist sau jandarm nu mai impune nici un fel de respect. Folosirea armamentului din dotare a ajuns un soi de muncă silnică pentru poliţişti. Şi nu pentru că nu ar şti să folosească pistolul, ci pentru simplul fapt că un simplu foc de armă înseamnă anchete, hărţuire şi multă birocraţie.

Bine, bine, madam Dan (Carmen Dan), dar e valabil şi pentru ceilalţi foşti miniştri de Interne, nu ar fi timpul să simplificaţi aceste proceduri de utilizare a armamentului din dotare? Nu aţi băgat la cap că infractorii nu se poartă cu mănuşi şi devin tot mai agresivi?

Şi, am sumbra presimţire că va fi mai rău. Pe ce mă bazez când spun asta? Simplu, pe faptul că suntem un judeţ de graniţă, iar traficul cu ţigări şi nu numai este înfloritor. Când se vor vedea în pericol să piardă sute de mii de euro, cu siguranţă traficanţii nu vor ezita să folosească arme de foc.

Semne ale acestor agresiuni s-au văzut deja, cu maşini ale poliţiei lovite intenţionat, incidente care anunţă un viitor deloc plăcut.

Cred că este timpul să le redăm celor care poartă uniforma de poliţist, jandarm sau poliţist de frontieră să-şi facă meseria aşa cum trebuie. Să nu-i mai tratăm ca pe prezumtivi infractori, ci să-i sprijinim să ne scape de adevăraţii infractori. Asta trebuie să facă oamenii care sunt la conducerea Ministerului de Interne şi parlamentarii, să vină cu legi şi norme care să-i ajute pe cei care trebuie să ne asigure securitatea şi siguranţa.