Candidatură surpriză din partea PP-DD: avocatul Mihai Ştefănoaia

Febra alegerilor parlamentare din luna decembrie nu a cuprins doar cele două mari blocuri, USL şi ARD, ci şi alte formaţiuni politice.
În Suceava, singurul partid cotat cu şanse reale de a obţine parlamentari în următorul mandat, în afara celor amintite deja, este PP-DD, formaţiunea păstorită de Dan Diaconescu.
Iar procesul de privatizare al Oltchim i-a adus lui Diaconescu un bagaj de imagine cum nu ar fi acumulat nici un lider politic în campania electorală care va începe peste o lună de zile.
Din acest motiv, candidaturile din partea PP-DD în colegiile din judeţ se anunţă extrem de interesante.
O candidatură surpriză ar putea apărea din partea avocatului Mihai Ştefănoaia, fost secretar general al organizaţiei municipale a PD Suceava în perioada 2006-2007.
Trei sunt colegiile pe care acesta ar putea candida. În primul rând este vorba de Colegiul 2 Suceava, acolo unde democrat-liberalul Ioan Balan părea scăpat în câştigător după ce şi-a aflat contracandidatul din partea USL, cel mai probabil Ilie Niţă. Mihai Ştefănoaia este recomandat pentru acest colegiu de rezultatele foarte bune obţinute în 2007, la alegerile europarlamentare, când Partidul Democrat a adunat 33% din opţiunile de vot din cartierul Burdujeni. Iar de campania din acest cartier a fost responsabil tocmai Mihai Ştefănoaia.
O candidatură este foarte posibilă şi în Colegiul 1 Suceava, acolo unde până acum s-au înscris Alexandru Băişanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi preşedinte al PNL Suceava. Notorietatea lui Mihai Ştefănoaia este un argument solid pentru a putea produce o răsturnare de situaţie, în condiţiile în care candidatul ARD nu s-a decis încă între Sanda Maria Ardeleanu şi ţărănistul Alex Ştefănescu.
În fine, Colegiul 5 Fălticeni este a treia opţiune pentru Mihai Ştefănoaia. Acesta a copilărit la Mălini şi este cunoscut în toată zona Fălticeni, iar candidatura deputatului PSD Ioan Stan nu mai poate fi considerată una de succes după mandatele anterioare în care nu i-a ajutat prea mult pe primarii din acest colegiu.
Şansele ca Mihai Ştefănoaia să ajungă deputat sunt destul de mari, mai ales dacă în colegiul în care va candida nimeni nu va obţine 50% plus 1 din voturi pentru a fi ales direct în Parlamentul României. Va urma o redistribuire la nivel judeţean, iar cu un scor de 15-18% sau ceva mai mult PP-DD are mari şanse să prindă doi deputaţi şi, chiar un senator. Iar parlamentarii din rândul PP-DD se vor alege dintre candidaţii care au obţinut cele mai multe voturi.