Casele muzeu de la Ciocănești, statuia lui Bogdan Vodă de la Cârlibaba și vacile de pe valea Bistriței

Ultima tură de bicicletă a fost și cea mai lungă din acest an, dar kilometri chiar nu mai contează, ci doar imaginile care ni s-au deschis la tot pasul. Inițial, am vrut să scriu integral despre tot traseul, respectiv Gara Iacobeni – Cârlibaba – Izvoarele Sucevei – Gara Pojorâta, dar am găsit pe telefon prea multe imagini frumoase și am decis să împart în trei secvențe. Așa că, azi voi scrie despre partea de început a turei de pedalat prin Suceava. Plecarea de acasă a fost neașteptat de călduță, deși ora nu arăta mai mult de 5.30. A fost nevoie de numai două ore jumătate pentru ca eu și Florin să simțim cum ne strânge tricoul și să ne luăm ceva pe deasupra. Se întâmpla în gara de la Iacobeni, locul de unde am plecat efectiv la drum pe două roți (bine, exceptând drumul de acasă până la gara din Șcheia sau Suceava Vest cum e cunoscută oficial). Încântătoare ca întotdeauna, valea Bistriței și-a dezvăluit acum și mai mult frumusețea, mai ales că am avut timp să o savurăm ca pe un mic dejun neprotocolar. Satul muzeu Ciocănești ne-a arătat, încă o dată dacă mai era nevoie, că merită să cobori de pe bicicletă sau din mașină pentru a-i admira casele unice și excepționale. Și peste tot pe drum, din fericire pentru sănătate, am văzut vaci și oameni care colectau lapte. Sper că dacă mă vor ține balamalele să văd asta și peste 20 de ani. Ar fi trist să știm că vacile existe doar din poze. Și ușor-ușor, cu o vacă pe un deal și cu Bistrița, când în stânga când în dreapta, susurând vioi spre marele baraj de la Bicaz, la orizont a apărut Cârlibaba. Un sat de poveste, unde am oprit pentru mici cumpărături la un magazin din centru extrem de bine aprovizionat. Tot acolo, în centru am văzut și o statuie ciudată, probabil că sculptorul a avut o viziune pe care nu știu cum să o descriu. Până nu m-am apropiat nu mi-am dat seama că era vorba de domnitorul Bogdan Vodă. Acum m-am dumirit și pe viitor voi ști. Și tot în Cârlibaba m-am uitat, a nu știu câta oară, la construcția de pe stânca din buricul satului. Nici acum încă nu știu ce a vrut să fie acolo. Promit că mă documentez și într-o bună zi voi afla. Și mă opresc aici cu episodul din tura de pedalat, dar promit că vă aduc și celelalte amănunte.