Cum nu va fi votat Dan Cușnir nici de foștii sau actualii colegi de partid
Cum am mai spus și cu alt prilej, cred că Dan Ioan Cușnir este principalul contracandidat al primarului Ion Lungu la alegerile de pe 27 septembrie. Marea problemă a candidatului PSD este aceea că nu este iubit nici măcar în propria ogradă. Zilele trecute, într-o postare publică pe grupul ”Suceava e oraș?”, Daniel Bădoi, nimeni altul decât unul din foștii vicepreședinți ai organizației municipale a PSD Suceava în mandatul lui Dan Ioan Cușnir, l-a urecheat pe cel care i-a fost șef pe linie politică. Iată postarea: ”Gardul și cutia poștala mi-au fost <agresate electoral>! La prima vedere, n-am știut de unde sa-l iau dar imediat mi-am adus aminte ca este dl. candidat de la PSD, al cărui nume dl Ciolacu, atunci când a vrut sa-l prezinte, nu-l știa ! Asta n-ar fi mare lucru, dar indignarea mea și a vecinilor vine de la faptul ca pe strada I.G. Sbiera nu a trecut nici picior de primar, candidat de primar sau consilier local, de 30 de ani! Și e plină de gropi!”. Un comentariu care spune mai mult decât ar putea face oricine. Și nu e singura persoană din PSD care gândește în aceeași cheie. Tot recent, m-am întâlnit cu o persoană din PSD, și culmea, tot cu funcție de conducere, care mi-a spus răspicat: ”Eu pe Bobi (n.a. – Dan Ioan Cușnir) nu-l votez”. Bine, nici nu a spus cui va acorda votul său, dar asta contează mai puțin. Și printre nemulțumiți se numără și alte persoane, șefi de instituții cu sprijinul PSD, care și-au renegat propriul candidat pentru Primăria Suceava. Cu ce i-ai supărat Bobi pe pesediști de sunt așa porniți împotriva ta?