Shares

Nemulţumiţii de ceva anume au găsit modalitatea prin care pot atrage privirile şi atenţia autorităţilor. Căţăratul pe o clădire este metoda cea mai întâlnită, dar şi desueta grevă a foamei pare să prindă din nou teren.

Ultimul caz s-a înregistrat ieri, când un tip cu lacrimi în ochi, cu hainele vopsite cu inscripţii şi cu o psaltire în mână s-a postat peste drum de Prefectură pentru a fi băgat în seamă. Şi a fost băgat, iar protestul său a luat sfârşit în câteva ore. Problema sau problemele pe care le reclama nu şi-au găsit rezolvarea, aşa cum se întâmplă de obicei în toate cazurile de acest fel.

Acum vreo două săptămâni, un alt individ s-a urcat pe un pervaz al Palatului de Justiţie (foto).

IMG_9625

Nici el nu ştia prea bine ce vrea. A provocat panică printre angajaţii instituţiei, cruci mari din partea trecătorilor şi o mobilizare impresionantă de forţe.

Pe scurt, bani, timp şi energii irosite aiurea. Au fost cazuri izolate, dar este foarte posibil ca circul din stradă să se amplifice. Premise sunt, şi mă gândesc aici la instituţiile statului care devin pe zi ce trece tot mai incapabile în a găsi soluţii şi rezolvări ale problemelor comunităţii.

Ştiu şi o grămadă de oameni cu carte care spun că „trebuie pusă mâna pe topor”. Nu o fac pentru că încă mai au răbdare şi pentru că raţiunea încă le mai este trează. Dar, dacă şi aceşti oameni, consideraţi a avea capul pe umeri, nu vor mai putea suporta şi se vor revolta?

Cine îi poate condamna până la urmă că vor face presiuni stradale pentru a-şi rezolva problemele banale ivite în relaţiile cu instituţiile statului ori cu cele administrative.

De-a lungul timpului s-a dovedit o metodă eficientă şi fără prea mari repercusiuni. Răbdarea are şi ea limitele ei, iar în condiţiile sociale de astăzi s-ar putea ca butoiul nemulţumirilor să explodeze mai rapid decât se aşteaptă cei care ne conduc.