Brigada Diverse

Crăciun în Bucovina cu Metro

Târgul de Crăciun din centrul municipiului Suceava face parte din proiectul derulat de Consiliul Judeţean Suceava sub denumirea „Crăciun în Bucovina”.

Printre producătorii tradiţionali de carne, brânză sau meşteşugari de prin partea locului, într-una din căsuţe şi-a făcut loc cel mai original brand al Bucovinei.

Iar dacă nu aţi fost prin zonă şi nu aţi observat, am să vă spun eu că este vorba despre Metro, hypermarket a cărui imagine cu tradiţiile din Bucovina se pliază ca nuca de perete.

Nu am să reuşesc să-mi dau seama vreodată cum poţi face o asemenea asociere, tu ca organizator la evenimentului „Crăciun în Bucovina”, dar uneori puterea de înţelegere este total depăşită de înţelegerile existente între aceste lanţuri de magazine şi oficialităţile locale.

Să nu uităm că Metro este primul hypermarket care a ajuns în Suceava şi care i-a îmbogăţit, indirect fireşte, pe mulţi dintre cei care au aflat la timp ce se pregăteşte, fireşte toţi oameni cu greutate prin Poliţie, Parchet, Justiţie şi, fireşte, din Politică şi Administraţie.

O golănie fără margini şi în urma căreia zeci de oameni simpli au fost păcăliţi fără scrupule de indivizi care ulterior au câştigat sute de mii de euro prin revânzarea terenurilor din zona Metro.

Articole asemănătoare

Un Comentariu

  1. Lipseau de acolo in mod nejustificat Mc Donald’s si KFC.
    La urma urmei, de ce n ar exista si hamburger cu (,) chisca sau cheesburger cu sangerete si urda adusa direct de la stana?

Back to top button