Shares

Ieşirea impetuoasă de acum câteva săptămâni a deputatului Ioan Balan împotriva directorului Aeroportului Salcea, Dumitru Sahlean, s-a temperat, ba chiar a dispărut cu desăvârşire. De fapt, conflictul a fost creat artificial, pentru a-i fi arătata pisica lui Sahlean şi pentru a-l readuce acolo unde îi este locul în ecuaţie.

Gurile rele spun că totul a plecat de la o decizie a lui Dumitru Sahlean de a majora ceva chirii pentru spaţiile din Aeroportul Salcea. Şi cum printre chiriaşi se află şi o anumită persoană apropiată preşedintelui Traian Băsescu, fostă membră a PD din vremuri imemorabile, situaţia generală s-a alterat instantaneu. Şi pentru că directorul Aeroportului Salcea o ţinea pe a lui cu mărirea chiriei, s-a trecut la partea dură a problemei. I s-a scormonit un pic trecutul, s-au mai adăugat şi ceva nerealizări din mandatul actual de director, şi au ieşit declaraţii de presă din care Dumitru Sahlean a ieşit şifonat rău.

Replierea s-a produs imediat, chiriile au revenit la valorile anterioare, şi securea războiului a fost îngropată. Cel puţin pentru moment. Pentru Dumitru Sahlean s-a dovedit încă o dată, dacă mai era cazul, că sabia nu taie capul plecat. Rămâne de văzut până când, pentru că investiţiile uriaşe care se preconizează la Aeroportul Salcea îl pot scoate oricând din schemă pe actualul director. Iar declaraţiile de genul celor făcute de parlamentarul Ioan Balan pot fi readuse în actualitate.

Dacă cineva a uitat ce a spus Balan cu privire la Sahlean, am să redau partea esenţială: „Cred că e o mare diferenţă între volanul şi bordul unei Dacii şi managementul unui aeroport. Eu cred că managerul aeroportului o fi fost un bun comandor, dar pe mine personal nu m-a convins că este un bun manager al unui aeroport cu pretenţii de Uniunea Europeană. Nu am încredere că ceea ce presupune parteneriatul public-privat şi modernizarea aeroportului pot fi gestionate de un om care nu a dovedit nimic până acum. Cu bani puţini se putea schimba ceva la nivel de minim aspect şi aici mă refer la curăţenie şi miros. De obicei, pensionarii îşi plimbă nepoţii, nu fac management”.