Brigada Diverse

Cum eşti lăsat să mori

Ieri am fost martorul unui eveniment care între timp a produs mare deranj. În jurul orei 11.00 am ajuns în faţa Casei de Cultură, unde tocmai a oprit o ambulanţă.

Până aici, nimic spectaculos. Când m-am apropiat am văzut un bătrân întins pe jos, într-o baltă de sânge. Părea inconştient şi în agonie. În jurul său se agitau două persoane, un tânăr de vreo 30 de ani şi un tip mai în vârstă, la vreo 45 de ani. Amândoi erau revoltaţi că ambulanţa a ajuns la solicitare după 20 de minute, şi mi-au demonstrat asta după ce mi-au arătat telefonul pe care apărea ora la care s-a sunat la 112. Aveau dreptate în totalitate. Ambulanţa venise după 20 de minute, nu avea nici girofarul şi nici semnalele acustice în funcţiunea, iar cei care au intervenit au avut nevoie de ajutor pentru a întinde targa. Culmea e că la scurt timp după ce a plecat ambulanţa care-l luase pe bătrânul căzut, în faţa Casei de Cultură a apărut o a doua ambulanţă. Avea girofarul şi semnalele acustice în funcţiune. „Uite, asta a venit aşa cum trebuie”, au remarcat oamenii adunaţi în zonă.

Din păcate, pentru bărbatul căzut pe stradă cele două ambulanţe s-ar putea să fie inutile. Nu ştiu dacă omul va putea fi salvat, pentru că are o boală destul de gravă, dar modul în care s-a intervenit ridică mari semne de întrebare asupra profesionalismului unora dintre cei care au jurat să salveze vieţi. Culmea nesimţirii e că şefii de la Ambulanţa Suceava au fost extrem de deranjaţi de articolul apărut astăzi în Monitorul de Suceava şi au susţinut sus şi tare că ambulanţa a ajuns în timp util, nicidecum după 20 de minute. Eu cred că pe lângă nesimţire, şefii de la Ambulanţa Suceava mai au şi o altă mare problemă: au falsificat orele de plecare şi sosire pentru a se acoperi în acte şi a fi scutiţi ulterior de alte necazuri. Dar conştiinţa? Asta cum or mai reuşit s-o mintă? Poate nu o au.

Articole asemănătoare

Un Comentariu

Back to top button