Shares

Pe marginea momentelor de coşmar de joi seară, în urma cărora poliţistul Sorin Vezeteu şi-a pierdut viaţa, am văzut că s-au consumat tone de cerneală.

Bine e impropriu spus, pentru că azi mai toate lumea bate la tastatură şi nu mai foloseşte stiloul, dar efectul este acelaşi.

În primul rând Sorin Vezeteu nu se afla în patrulare, ci ieşise pe peron în faţa sediului Postului Poliţiei Transporturi Feroviare din Gara Burdujeni, deci nu avea motive să fie însoţit.

Pe de altă parte, poliţistul putea fi atacat la fel de mişeleşte şi în momentul în care venea sau pleca de la serviciu, să spunem tot pe peron. Şi atunci trebuia însoţit de un coleg?

Din punctul meu de vedere este un caz izolat, care se poate repeta oricând şi oriunde în această ţară. Cine poate intra în mintea unui individ în care s-a adunat o ură viscerală? Nimeni. Şi tot nimeni nu ar fi putut să prevadă ce are de gând. Iar la câte persoane cu acelaşi comportament deviant, mascat ce-i drept, circulă libere pe străzi nu exclud, deşi nu-mi doresc absolut deloc, un alt caz similar.

O altă discuţie este legată de faptul că Sorin Vezeteu a murit ca un erou. Cu tot respectul faţă de familie şi colegii săi, eu nu văd nici un act de eroism aici.

Sorin Vezeteu, condus pe ultimul drum

Omul a murit pentru că se afla în locul nepotrivit şi la momentul nepotrivit. În locul său putea fi oricare alt coleg, de la Transporturi Feroviare sau de la orice altă structură cu atribuţii asemănătoare.

Este drept, logistica lasă mult de dorit, poliţiştii aduc de acasă calculatoare, imprimante, cumpără hârtie, nu au pistoale performante, nu au bastoane cu electroşocuri, nu au veste de protecţie anti-înjunghiere, nu au carburant pentru maşină şi lista poate continua.

Dar cine poate garanta că dacă totul era perfect nu se ajungea la acelaşi deznodământ?

Cred că esenţa problemei trebuie căutată în altă parte, iar lipsa de educaţie nu face altceva decât să creeze monştri. Pentru că dacă se uită cineva atent, Ioan Beşa, agresorul poliţistului, vine dintr-o familie cu mari probleme, în care fratele său este urmărit general pentru că a agresat cinci poliţişti. Ori, asemenea situaţii sunt cu miile sau cu zecile de mii în toată ţara, dar nimeni nu le monitorizează şi nu ia măsuri.

Acestea, dar şi multe alte neajunsuri ne aduc liberi pe străzi tot felul de monştri cu chip de om. În locul unor măsuri ferme de izolare a acestor personaje, oamenii, inclusiv autorităţile, preferă să le ignore, plecând de la ideea că mai bine ocoleşti nebunul decât să te pui cu el.

A căuta rezolvări punctuale vizavi de oribila crimă din Gara Burdujeni nu va ajuta prea mult sistemul, pentru că realitatea este clară: suntem într-o mocirlă din care cu greu vom ieşi.

Iar eu mă întreb, cine îmi garantează mie că un individ aparent paşnic, numit Indianu, Craiova sau bin Laden, care umblă liber pe străzile Sucevei nu va da mâine-poimâine în cap cuiva sau nu va face vreo altă trăsnaie. Şi pe acest om îl vede toată lumea, de la poliţiştii locali până la poliţiştii de ordine publică şi de la primar până la psihiatrii sau psihologi.