Donţu, aşteptat la judecată
Mâine este ziua decisivă pentru Ovidiu Donţu, dar din datele pe care le am eu, trecerea sa pe linie moartă în cadrul PSD reprezintă aproape o certitudine.
Chiar dacă a anunţat că-şi dă demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Suceava, Donţu este acuzat că a făcut gestul doar de faţadă şi că, în realitate, tot el controlează ceea ce se petrece în această structură.
Nemulţumirea unor lideri social-democraţi este alimentată şi de faptul că Ovidiu Donţu refuză să-şi recunoască oficial înfrângerea în alegerile din 5 iunie, strategia sa de campanie, pe care a gândit-o cap-coadă, dovedindu-se una falimentară.
Mai mult, de la preluarea conducerii organizaţiei municipale a PSD Suceava, Ovidiu Donţu „a reuşit” să piardă toate alegerile care au avut loc, iar acest lucru este tot mai greu de digerat.
În plus, nici relaţiile lui Ovidiu Donţu cu Ioan Stan nu sunt dintre cele mai bune, iar influenţa deputatului de Fălticeni în cadrul partidului este una foarte mare.
În acest context, convocarea Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a PSD Suceava la doar o săptămână după ultima întrunire nu pare doar una de complezenţă. Este foarte posibil să asistăm la filmul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” cu actor principal senator Ovidiu Donţu şi mai mulţi regizori. Nu rămâne decât să aşteptăm ziua de mâine pentru a afla deznodământul acestui război, purtat până acum doar în culise.