Ducatul România, sub conducerea guvernatorului Schweighofer

De ani buni, România a încetat să mai existe ca stat, totul fiind condus de la Viena, ca în urmă cu 100 de ani.

E drept, în secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea doar o parte din ţară era sub dominaţie austriacă, printre care şi Bucovina. În partea de final a Imperiului Austro-Ungar, Bucovina a ajuns la statutul de Ducat, iar curtea de la Viena controla totul prin intermediul unui guvernator.

Acum, istoria se repetă, iar austriecii au „năvălit” din nou pe tărâm românesc. Nu se folosesc de forţa militară, ci de influenţa extrem de mare pe care o au la nivelul Uniunii Europene.

Iar Ducatul s-a extins pe tot teritoriul României. Şi cum este normal, Viena are urechi şi oameni de bază trimişi în teritoriul ocupat economic.

Unul dintre guvernatorii în stil modern este Gerald Schweighofer, patronul fabricii cu acelaşi nume. Acesta deţine un adevărat colos industrial în privinţa tocării pădurilor României. Cu cele trei spaţii de poducţie, de la Dorneşti, Sebeş şi Comăneşti, Gerald Schweighofer pune zilnic la pământ zeci de hectare de pădure.

S-a tot vorbit despre exclusivităţile care i s-au oferit de către Regia Naţională a Pădurilor în privinţa exploatărilor forestiere, iar toate indiciile duc în această direcţie.

Un alt mare producător din domeniu, IKEA, a încercat să construiască o fabrică la Gura Humorului, dar proiectul a murit pentru că deranja interesele celor de la Schweighofer. IKEA a mai avut o făbricuţă şi la Siret, care a fost închisă cam în acelaşi timp cu venirea austriecilor la Dorneşti. Să fie doar o simplă coincidenţă? Sunt convins că nu iese fum fără foc.

Mai nou, Gerald Schweighofer (foto) s-a transformat şi în binefăcătorul municipiului Suceava, iar centrala termică pe care acesta o va construi va asigura căldura din casele noastre pentru următorii 30 de ani. Şi asta nu oricum, ci oferindu-i-se monopol pentru producerea energiei termice.

Iar pentru a asigura biomasă, condiţie obligatorie pentru a încasa banii din certificatele verzi, noul „guvernator” va negocia prelungirea perioadei de exploatare a lemnului din pădurile României.

Iar dacă cineva crede că Gerald Schweighofer nu se bucură de protecţie maximă în România se înşeală amarnic. Este suficient să iasă pe stradă la orice oră din zi şi din noapte pentru a vedea tirurile cu material lemnos care merg spre fabricile sale. Iar aceste tiruri nu sunt încărcate aşa cum scrie în legislaţie, ci sunt cu mult peste nivelul admis. Cu alte cuvinte, încărcătura pe osie este mult peste valorile permise, iar consecinţa este că drumurile noastre se degradează de la o zi la alta într-un ritm ameţitor.

Totul s-ar putea rezolva foarte simplu cu un cântar pe care autorităţile române îl pot amplasa la intrarea în fabrica de la Dorneşti. Am convingerea că acest lucru nu se va întâmpla niciodată.

Are cineva curajul să se ia la trântă cu un guvernator protejat la nivel înalt?

Nu mai trebuie să amintesc decât scrisoarea trimisă de Ambasada Austriei la Curtea de Apel Suceava pentru a urgenta extrădarea lui Vasilică Puşcaşu. Foarte probabil omul este vinovat, dar cine le dă dreptul austriecilor să se implice în mersul justiţiei din România? Simplu, dreptul celui mia puternic. Iar dacă mai amintim şi petrolul, dar şi o parte a sistemului bancar oferit curţii de la Viena e posibil să-mi daţi dreptate când afirm cu tărie că am devenit Ducat austriac.