Shares

Cetăţeanul turmentat creat de Ion Luca Caragiale în piesa „O scrisoare pierdută” s-a multiplicat astăzi într-un număr mare de suceveni. Sincer să fiu, şi eu mă număr printre ei.

Peste o săptămână ar trebui să mă prezint la urne pentru a-mi exprima opţiunea vizavi de cei doi candidaţi pentru alegerile prezidenţiale. Nu m-am hotărât dacă voi ajunge să-mi exercit dreptul constituţional dintr-un motiv extrem de simplu. Mi-e frică de ceea ce văd şi ce ne aşteaptă.

Sunt două tabere care nu contenesc să se acuze şi să scoată în faţa opiniei publice mizerii. Se luptă ca la Plevna şi Vidin, rudimentar, dar cu mult elan.

Oricare dintre cei doi candidaţi va fi ales vom avea în continuare circ. Aceleaşi personaje sinistre ne vor intoxica în continuare. Sunt pus în faţa unei alegeri groaznice. „Guzganul rozaliu” sau „Nutzi”, astea sunt alternativele pe care mi le flutură cele două tabere când vine vorba să aducă un exemplu negativ despre adversar.

stampila vot

Nu-i vreau pe nici unul. Mi-e silă în egală măsură şi de unul şi de celălalt. Cu sau fără votul meu, unul dintre ei va rânji triumfător duminica viitoare.

Şi mă întorc la Caragiale şi cred, de fapt nu cred, am convingerea, că a fost un Nostradamus al politicii româneşti. Au trecut 125 de ani de la prima lectură a comediei „O scrisoare pierdută” şi noi nu am reuşit să progresăm deloc, ca naţie, ca obiceiuri, ca metehne.

Ne place mocirla, iar mai nou ies la suprafaţă şi nonvalorile. Viitorul este trist, iar partidele ne oferă oameni mânjiţi şi manevrabili drept modele pentru societate. Eu nu pot să accept asta. Aşa că, cel mai probabil, am să stau liniştit acasă pe 6 decembrie. Poate până atunci vine şi ninsoarea şi acoperă măcar mizeria de pe străzi.