Shares

Nu am fost niciodată atât de revoltat ca astăzi, după ce am văzut cum arată Casa de Cultură. Moaca lui Băsescu care ne invită la referendum este în contradicţie totală cu ce trâmbiţa Gheorghe Flutur acum câteva săptămâni, şi anume că pe Casa de Cultură nu vor mai exista afişe publicitare.

„Numai de Cultură nu-i casa aia. Când te uiţi de dinafară, sunt crescute buruienile pe scări, acoperişul e spart, iar în ea, o puzderie de firme. Nu putem aştepta până când pe clădire vor creşte copaci, iar de pe clădire trebuie să dispară atât reclamele la hemoroizi cât şi cele cu mutrele politicienilor”, este declaraţie pe care Flutur o dădea pe 27 august 2009.

Se vede că pentru Flutur declaraţiile sunt unele, iar faptele cu totul altele. Şi când te gândeşti că acum două luni, acelaşi preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava spunea că instituţia pe care o conduce şi Primăria Suceava au decis, de comun acord, să interzică afişele publicitare pe Casa de Cultură.

basescu casa de cultura

Nu pot decât să constat fariseismul lui Gheorghe Flutur. Imensul banner prins pe Casa de Cultură nu reprezintă decât o mostră că pentru Flutur legile sunt făcute pentru a fi încălcate.

“Trebuie făcut ceva în privinţa Casei de Cultură. Ea nu mai poate să rămână cu acest obiectiv, de afiş publicitar. Avem o clădire cu un aspect arhitectural plăcut, proiectată de arhitecţi renumiţi, dar e ascunsă după afişe”, mai ţipa Gheorghe Flutur la sfârşitul lunii august.

Ce pretenţii să ai la oamenii de rând, cărora le ceri să-şi plătească la timp taxele şi impozitele, când tu, şeful campaniei electorale a lui Traian Băsescu pentru alegerile prezidenţiale sfidezi orice urmă de bun simţ.

Flutur a demonstrat încă o dată că nu poate respecta regulile jocului. Culmea este că în acest caz regulile au fost impuse chiar de el. Prin bannerul pe care l-a amplasat pe Casa de Cultură cu referendumul electoral propus de Băsescu, Gheorghe Flutur a demonstrat, pentru cei care nu erau deja convinşi, că în fuga sa pentru îndeplinirea obiectivelor propuse calcă pe cadavre.