Bârfe
Fiul unui parlamentar sucevean, în vizorul procurorilor
După agitaţia de acum câteva săptămâni, care a adus Suceava pe prima pagină a ziarelor naţionale şi în prim-planul ştirilor de televiziune avem parte de linişte.
Dar este liniştea dinaintea furtunii, pentru că alte şi alte dosare, unele dintre ele destul de vechi, stau să explodeze.
Printre cazuri ar fi şi cel care îl vizează pe fiul unui parlamentar sucevean. Din câte cunosc eu, ar fi vorba de fapte mai vechi, comise cu cel puţin doi ani în urmă într-un domeniu cu produse accizabile.
Gura târgului spune că acţiunea împotriva acestui personaj va fi declanşată săptămâna viitoare, ocazie cu care vor fi făcute publice şi mai multe date legate de anchetă.