Shares

Pseudoalegerile din cadrul organizaţiei judeţene a PD-L Suceava s-au încheiat. Surprizele au lipsit cu desăvârşire, iar soldaţii au votat aşa cum trebuie şi aşa cum li s-a sugerat de la bun început.

Noul preşedinte este Gheorghe Flutur, care a primit 798 de voturi din 804 posibile. Mai exact, Flutur a fost votat de 99,25% dintre ocupanţii scaunelor din Casa de Cultură din Suceava. Încă un pic şi puteam vorbi de puritate eletrolitică, pentru că vremea unanimităţilor s-a cam dus. Nu pentru că Gheorghe Flutur şi alţii ca el nu şi-ar dori să vadă iubire totală, ci de dragul mimării democraţiei. Şi un vot împotrivă ar arăta că cineva nu este de acord cu şeful şefilor.

Nici pentru celelalte posturi nu s-a întâmplat nimic notabil, şi nici nu ar fi avut cum, de vreme ce s-a candidat fiecare pe locul lui.

Cu un pic de efort, democrat liberalii îi vor ajunge pe comunişti şi chiar îi vor depăşi, mai ales că modalităţile de manipulare au atins culmi care l-ar face invidios pe Ceauşescu.

În rest, am remarcat prezenţa lui Emil Boc care s-a pozat teatral pe scenă cu Flutur şi a ministresei Udrea. E un semn că Flutur e înfipt bine la Bucureşti. Cel puţin pentru moment.