Shares

Caricaturistul sucevean Ovidiu Ambrozie Bortă are o slăbiciune pentru una dintre cele mai în vogă vedete din industria muzicală mondială. Inspirat de una din melodiile cântăreţei Lady GAGA şi după câteva nopţi de nesomn, BOA a ieşit pe piaţă.

În filmul de animaţie postat şi pe youtube, BOA a combinat muzica melodiei Bad romance, pe care a redenumit-o Bed romance, cu scene ale filmuleţului în care un şofer român apare dansând la volan în timp ce tirul mergea pe o autostradă din străinătate.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=rpmnn1n-4iY[/youtube]

„Am intenţionat să realizez animaţie scurtă, gen caricatură animată, în care finalul să fie neaşteptat. Am avut şi reacţii pozitive şi negative vizavi de aceste filmuleţe animate, dar încă nu ştiu cum a perceput publicul creaţiile mele”, a mărturisit BOA.

Caricaturistul sucevean a spus că a fost contactat de reprezentanţii Cartoon Network, care i-au propus o colaborare pe viitor.