Brigada Diverse

Lungu candidează pentru un nou mandat la Primărie

Primarul în exerciţiu al Sucevei a declarat într-un interviu apărut astăzi în „Crai Nou” că va candida pentru un nou mandat.

„Recunosc că voi candida pentru încă un mandat de primar, pentru că mi-ar plăcea să lucrez şi în <mandatul înfrumuseţării oraşului> nu numai în actualul, unul de sacrificii, al reconstrucţiei oraşului, care a provocat atâta disconfort populaţiei”, este declaraţia care îl face pe Ion Lungu primul candidat al alegerilor din 2012 pentru fotoliul de primar al municipiului Suceava.

În discuţia pe care actualul edil a avut-o cu Dumitru Teodorescu, directorul de la „Crai Nou” s-a strecurat şi o întrebare care l-a deranjat pe Ion Lungu. Mai precis, primarul a fost întrebat dacă a fugit de la PNL la PD-L din convingere faţă de politica promovată de Gheorghe Flutur sau datorită „excelentei dv. capacităţi de orientare, cum se insinuează de către unii”. Răspunsul lui Lungu a fost următorul: „Întrebarea aceasta are şi elemente puţin mai stânjenitoare, ca să nu spun altfel…”.

Ca o paranteză, de câteva săptămâni prin oraş circulă tot felul de zvonuri care confirmă candidatura lui Ion Lungu pentru Primăria Suceava, dar nu pe listele PD-L, ci pe cele ale PNL, şi mai nou ale PSD.

Şi încă o remarcă vizavi de interviul de două pagini din „Crai Nou”. Am constatat că primarului îi place să-i fie gâdilat orgoliul, pentru că altfel nu-mi explic afirmaţia: „Vreau să se vorbească despre perioada Lungu de la Primărie”.

Articole asemănătoare

7 Comentarii

  1. A fugit că avea vreo câteva dosare pe la DNA din cauza afacerilor de familie în care e băgat. Recunoaşteţi stilul convingător al lui Flutur. Da şi-a luat-o colhoznicu din Prelipca nasol în meclă, că Tăriceanu a dirijat toţi banii spre Humor. Când a venit Piticania astajegoasă i-a dat lui Lungu pentru Suceava fix o mu*e. La înfrumuseţarea oraşului se va lucra iarăşi cu tovarăşi şi pretini care din tot ce câştigă dau partidului vreo 30 la sută şi celui care le dă pe mână lucrarea vreo 10-15 la sută. Lăsaţi-l să-i dea înainte cu jaful şi cu kitsch-ul. Mai vrem ouă, mai vrem tirbuşoane. Bucovina, Bucovina, trăiască Bucovina!

  2. Cu siguranta ca se va vorbi de perioada Lungu,insa nu asa cum doreste dumnealui! Bine a zis un ziarist (regret ca nu-mi aduc aminte care,sincer) ca Lungu a transformat Suceava in cea mai mare comuna din judet. Poate le vine mintea la cap sucevenilor si isi aduc aminte de toate potlogariile sale facute la toarta cu pdl si flutur.
    Kamil: ce sa-ti spun,frate,e plin de bucovineni in Suceava! Floarea Bucovinei ,emigranti din Botosani si zonele adiacente,bucovineni de cumetrie,pai-aţe,Ilie Vasile,etc. Traiasca!

  3. Bucovinenii get beget sunt la fel de proşti ca şi pailandiştii transfugi. Aşa-s de proşti şi de inculţi şi de aburitori, încât la ei Bucovina a ajuns dincolo de Fălticeni şi Botoşani, dacă o ţin tot aşa, în doi – trei ani Bucovina o să ajungă în Transnistria şi la Milcov. Norocul nostru e că se anunţă ceva revolte populare. Uită te la un Flutur, la un Luhan, la un Onofrei, la un Olărean ce să mai, floarea Bucovinei. Cum a rămas în istorie ciuma lui Caragea, aşa o să rămână şi faptele ăstora. Zearistu ăla care a zis aşa ceva e Avram de la Top. Mi-ar plăcea să ne zică Avram şi cum câştigă el licitaţiile pt radio de la CJ şi primărie şi cât îi vine în conturi din bani publici.

    1. Nu ma bag in chestiunea cu Avram dar este o zicere buna,aia a lui. Despre botosaneni – la inceput ii dibuiai dupa spicul care le iesea din buletin sau pasaport sau dupa greierii care le cântau de prin crapăturile din talpă.
      Acuam s-au mai stilat insa este cert ca primul lor drum in Vest este in Suceava – cine nu crede sa se uite pe harta,Suceava cade ezact in vestul lor…
      Asocierea dintre bucovineni si botosaneni – studiu de caz Flutur si Vasile Ilie ( cu asta niciodata nu stiu care-i este numele si care pronumele,atat e de alunecos…); cine isi mai aduce aminte de faza cu impartirea banilor in campana electorala,cand Flutur ii zicea lui vasile Ilie :”da–i ,ma si lu’ ala,un ban!” Sigur,aia nu e mita electorala,insa ce se poate constatata?
      – bucovineanul era stapanul iar botosaneanul sluga.
      – banii erau din economiile lor si ii imparteau de mila alegatorilor.
      Cine insa il va vinde si pe cine – Flutur pe Ilie sau Ilie pe Flutur,cand va fi momentul potrivit ?
      E o intrebare-concurs,cine raspunde corect castiga partea de sus a turnului de la Iulius Mall.
      Lui Stelian Nistor ii ramane partea de sus a partii de jos,ca sa aiba cu ce se juca cand va da faliment pravalioara lui.

  4. Râdem noi de botoşăneni, dar ăştia au şi teatru, au şi filarmonică, noi îl avem doar pe manelistul brăteanu

    1. Bine,eu nu am cârâit in legatură cu statutul cultural al Botosaniului,este evident ca ne dau clasa,ca trebuie sa fie si o compensatie. Noi am facut ce-am facut si de dragul ucrainenilor am fugarit-o pe Sofia Vicoveanca de la Suceava,mai e puţin si „Ciprina Porumbescu” devine ansamblul „Hutzulca”. Sigur ca Lungu geme de cultura,nu pune virgula intre subiect si predicat,e cam la fel de sofisticat ca Dragos Juravle si Orest Onofrei,e numai bun de primar de secol XXI.

  5. Circarul asta nu merita votat !!! priviti cum arata Suceava… cu fintini colorate … horror … in comparatie cu doar .. Orasul Gura Humorului … Primarul de la Humor nu candideaza la Suceava ???

Back to top button