Shares

În urmă cu câteva ore am avut o întâlnire cu un personaj important din administraţia locală şi nu am să mă feresc să spun că este vorba de primarul Ion Lungu. Mi-a confirmat doar ceea ce ştiam de multă vreme, că mâncătorii de rahat îşi vor face datoria.

Şi şi-au făcut-o cu prisosinţă. M-au pârât primarului că l-am criticat pe blog. De fapt, sunt elegant când spun asta. În realitate, ca să-l citez pe primarul Lungu, “am scris mizerii”, deşi, nota bene, acesta recunoaşte că nici măcar nu a văzut vreun crâmpei din materiale. Am revăzut articolele critice la adresa primarului Sucevei, le-am răsucit pe toate feţele şi sunt de acord că nu sunt tocmai măgulitoare, dar până la mizerii e cale de ani lumină. Mă aşteptam să nu fiu pe placul celor pe care îi critic şi mă mai aşteptam să fiu “cântat” de prieteni. Au făcut-o mai rapid şi mai cu foc decât aş fi crezut-o.

rahat

Sunt convins că printre ei se numără şi acei indivizi care la masă cu primarul sunt numai un zâmbet şi o laudă, iar pe la spate îl înjură de mama focului. Sunt oamenii care te trădează când simt că nu le mai poţi fi util şi îşi întorc faţa şi cuvintele de laudă către noul stăpân.

Printre aceştia recunosc şi câţiva colegi din presă. Greşesc, pentru că astfel de oameni nu-mi sunt colegi. Sunt şacalii de presă. Atacă doar pe la spate şi neapărat în haită. Nu-şi arată faţa niciodată, dar le simţi suflarea urât mirositoare în ceafă. Pentru ei, totul este bine direcţionat, punct ochit, punct lovit. Pe la conferinţele de presă sunt vocali doar când au anumite interese, dar în final ajung să rezolve totul în spatele unor uşi închise.

Sunt cele mai urâte creaturi, oameni dualişti care sar mereu dintr-o barcă în alta fără să le pese de nimic.

Ei sunt cei care mă ajută cel mai mult. Nu le port pică, îi compătimesc. Probabil că de asta am ajuns noi, ziariştii, să fim din ce în ce mai puţin credibili în faţa oamenilor cărora ne adresăm. Pentru că, în timp, oamenii au aflat că o parte dintre ziarişti fac afaceri murdare folosindu-şi influenţa. Şi de aici până la generalizarea şi stigmatizarea unei întregi bresle nu mai e decât un pas.