Brigada Diverse

Miliţia s-a întors

Buletinul de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava începe să semene tot mai mult cu notele pe care îmi era dat să le citesc în fiţuica „Zori Noi”, din perioada de glorie a comunismului local.

Astăzi, de exemplu, am aflat cu stupoare şi consternare că o femeie de 32 de ani din Suceava a închiriat un spaţiu şi nu a declarat acest amănunt. Urmarea acestui act criminal deliberat şi odios a fost că statul a rămas în pagubă cu 361 de lei. Şi trebuie să vă ţineţi bine, la cât de meticuloşi sunt miliţienii de modă nouă din Suceava, au reuşit să calculeze cu punct şi virgulă chiria încasată, mai precis 3.008,39 lei. Ăsta da, un dosar beton, fără cusur. Şi pentru ca totul să fie şi mai grav, purtătorul de vorbe al Miliţiei Judeţene anunţă că Parchetul a confirmat începerea urmăririi penale pentru evaziune fiscală. Aşa-ţi trebuie Mariana, că aşa o cheamă pe nenorocita de evazionistă. Să nu te mai gândeşti în viaţa ta să furi statul care îţi creează toate condiţiile pentru un trai decent. Iar efectul educativ nu putea fi îndeplinit decât prin publicarea în ziare a delictului constatat.

Mie mi-ar fi ruşine să trimit o asemenea notă de presă. Miliţienii văd că încep să transforme toate găinăriile în exemple mobilizatoare pentru o societate aflată în colaps. Probabil că marii evazionişti ai judeţului, iar dacă nu ştiţi unde să-i căutaţi vă spun eu şi orice alt om de pe stradă, nu au verde la „dosare penale”. Aşa că, în loc de o muncă serioasă, o să tot aflăm despre Mariane şi Georgei.

Apropo, miliţienii trebuie să dea dovadă de mare atenţie în perioada următoare. Suntem în plină campanie agricolă de toamnă, iar alţi nenorociţi, ăia de la ţară, fură la greu cartofi şi porumb. Ceva filtre în trafic, controale în coşul căruţelor şi descinderi în hambarele ţăranilor pe când?

Articole asemănătoare

3 Comentarii

  1. Dar ati observat ca s-a dat „harţi”,adica dezlegare,la prins traficanti de tigari pana la nivel de faeton? Adica ce trce mai sus de aceasta vine de la cel necurat,cum sa se bage peste TIR-uri,peste microbuze,etc??? Pai ce-ar zice domnul Ionut Balan ? Dar partidul?

  2. Maine poimaine o sa vedem al ProTV trupele DPIR ridicand din asternut cate o baba evazionista care cu o zi inainte a vandut patrunjel in piata si a uitat sa treaca dupa aceea pe la ANAF pentru autoimpozitare. Go ahead glorioase organe!

  3. e un semn ca a inceput reforma in institutiile statului:)) Sandrinio nu crezi ca institutiile astea locale seamna leit cu chipul si asemanarea „managerilor”? Cred ca cei din presa ar trebui sa faca un soi de „bilant” al fiecarui conducator de institutie publica. in felul asta publicul isi poate da seama ca nici un directoras/comisar sef/manager nu are NICI o TREABA CU MANAGEMNETUL. Acesti oameni sunt pusi acolo doar sa imparta bugetul cu camarila politica(ma refer la toate partidele). Asta inseamna a fi „manager” sau „sef” la stat.

Back to top button