Motivul real pentru care s-a închis Oscar Wilde: nu are autorizaţie de la ISU

Oscar Wilde, pub-ul din centrul municipiului Suceava deţinut de Petrică Lungu, fiul edilului Ion Lungu, a fost închis pentru că nu are toate actele în regulă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Oscar Wilde nu are autorizaţie de incendiu, fiind doar în procedură de autorizare, ceea ce înseamnă că nu poate funcţiona legal.
În tentativa de a acoperi această neregulă, pe site-urile de socializare a apărut zilele trecute următorul mesaj: „Deși dispunem de un spațiu vitrat, cu geamuri cu deschidere și două căi de acces pe frontul stradal și una de urgență în spatele Pub-ul, pentru a spori siguranța clienților noștri, am decis să ignifugăm toți pereții, stâlpii și restul elementelor din local. Drept urmare, în acest weekend OSCAR WILDE Irish Pub&Restaurant va fi închis pentru o foarte scurtă renovare”.
Un control inopinat ar fi urmat să se deruleze sâmbătă seară, dar pentru că localul a fost închis reprezentanţii ISU Suceava nu i-au mai călcat pragul.
Tot sâmbătă seară urma să aibă loc un concert care a fost reprogramt pentru 26 noembrie. Interesant este că Versus, celălalt club deţinut în Suceava de către Petrică Lungu a obţinut autorizaţie de funcţionare de la ISU acum câteva săptămâni.
Deşi funcţionează de aproximativ doi ani, pentru Versus s-a cerut autorizaţie de funcţionare de la ISU abia acum trei luni. Iniţial, pentru că nu îndeplinea condiţiile, cererea a fost respinsă, iar ulterior după ce toate cerinţele pompierilor au fost îndeplinite a fost acordată şi autorizaţia de funcţionare.
Cu toate acestea, în urmă cu câteva zile, primarul Ion Lungu afirma că pub-urile deținute de fiul său „sunt mai autorizate decât altele”.