Nechifor, la sfatul de taină al baronilor PSD. DNA să fie motivul?

Cătălin Nechifor, preşedintele PSD Suceava şi al Consiliului Judeţean Suceava, nu pare să fie în largul său la acest început de an.
Posibilitatea de a ajunge prin birourile Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care a fost arestat deja cumătrul său, Săvel Botezatu, primarul din Udeşti, capătă contur tot mai clar de la o zi la alta.
Din acest motiv, preşedintele CJ Suceava încearcă să-şi găsească variante de repliere, eventual să scape de această himeră numită DNA. Iar una din aceste soluţii este Bucureştiul. Cel puţin din punctul său de vedere.
Aşa se face că zilele trecute, Cătălin Nechifor a participat la o „informală” desfăşurată într-o vilă de pe un domeniu de vânătoare din Teleorman. Printre şefii locali care au fost la discuţii alături de premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea s-au numărat Marian Oprişan (Vrancea), Ion Prioteasa (Dolj), Titu Bojin (Timiş), Paul Stănescu (Olt), Dumitru Buzatu (Vaslui), Dragoş Benea (Bacău) sau Cătălin Nechifor (Suceava).
La o simplă citire a listei se văd deja o grămadă de persoane cu probleme penale, în fruntea lor situându-se însuşi vicepremierul Dragnea, fără a-i neglija pe Oprişan sau Benea.
Să fi fost pe ordinea de zi şi vreun nou plan pentru anihilarea sau reducerea competenţelor celor de la DNA? Foarte posibil, numai că rămâne de văzut cum se va realiza acest deziderat cu toţi ochii UE şi ai SUA aţintiţi asupra noastră şi cu un nou preşedinte al României, Klaus Iohannis, decis să nu facă nici un compromis.
„Ne-am revăzut după Anul Nou, am vorbit despre toate. Nu a fost un subiect anume pe agendă, nu s-a ajuns la o concluzie”, a declarat misterios pentru gândul.info unul dintre participanţii la discuţii.
E asa mai da ….ponta a dat semnalu care sa se lepede de lichelele PSD …din teritoriu …le livreaza la DNA ….