Nechifor, şut în posterior din partea primarului din Broşteni

Unii oameni politici confirmă ceea ce se ştia de ani şi ani de zile: că sunt nişte curve ordinare.
Zilele trecute, primarul din Broşteni, liberalul Nicolae Chiriac, a ţinut să demonstreze că lucrurile se prezintă exact în dulcele grai dâmboviţean.
Până lunea trecută, adică pe 20 octombrie, prin Broşteni nu era amplasat nici un banner sau ceva mai semnificativ în favoarea lui Klaus Iohannis.
Brusc, marţi după-amiază, au apărut mai multe afişaje electorale, în care candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL), Klaus Iohannis, apare braţ la braţ cu edilul din Broşteni.
Nimic anormal, se poate spune până acum, de vreme ce atât Iohannis cât şi Chiriac sunt din aceeaşi barcă, mai mult chiar din acelaşi partid, PNL.
Întrebarea este de ce aceste bannere nu au fost montate de la începutul campaniei electorale şi au apărut fix marţi, 21 octombrie. Răspunsul e foarte simplu.
Vineri, 17 octombrie, la Consiliul Judeţean Suceava a avut loc rectificarea de buget, iar Primăria Broşteni a primit 2 miliarde de lei vechi. O sumă mult mai mare decât, spre exemplu, a primit oraşul Vatra Dornei.
Luni, s-au virat şi banii în conturi, astfel, încât primarul Nicolae Chiriac nu a mai avut nici o jenă în a-l promova electoral pe Klaus Iohannis. Şi asta după ce, în prealabil, acelaşi primar din Broşteni, şi-ar fi dat acordul că va trece la PSD.
Se vede treaba cum stau lucrurile în cazul unor politicieni locali. Nici tu coloană vertebrală, dar perversitate cât cuprinde.





Ce articol de rahat, primar destept chiar f destept spune dumneata d sau dl ziarist ce trebuia sa faca acest om??? a fost les de oameni nu de nechifor johanis ponta sau mai stiu eu cine…
doctrinele de partid nu mai sunt valabile…alesii sau cei care vor sa faca politica sau spun ca fac politica habar nu au…ee greu dar ei fc politica banilor..