Shares

Au trecut mai bine de 24 de ore de la evenimentul de la Câmpulung Moldovenesc, în urma căruia un funcţionar al Primăriei a fost lovit cu un par în cap de un consilier local ales pe listele PD-L.

Din partea partidului de guvernământ nu a venit nici o reacţie, şi toată lumea a fugit de subiect precum dracul de tămâie. Este o modalitate lipsită de profesionalism de a trata acest subiect, sau cel puţin aşa cred eu. PD-L-ul încearcă să ascundă gunoiul sub preş şi tace ca porcul în popuşoi, cum spune o vorbă de pe la noi.

Un partid care se respectă ar fi ieşit cu o declaraţie prin care se delimita de golanul ajuns consilier local, pe nume Nicolae Giosan, şi ar fi anunţat chiar excluderea sa din partid.

Nu a făcut-o, şi asta mă face să gândesc că poate mai marii democrat liberali sunt de acord cu aceste gesturi primitive.

Sau poate că acest Giosan i-o fi avut la mână cu ceva pe unii oameni din PD-L şi îşi permite orice considerând că oricum nu se va atinge nimeni de el.

Unul dintre cei care-l protejează, şi o spun fără nici cea mai mică ezitare, este Gabriel Constantin Şerban, un individ care poate fi considerat orice, numai primar al municipiului Câmpulung Moldovenesc nu.

Între Giosan şi Primăria la care activează în calitate de consilier local există o relaţie dubioasă, iar persoane avizate spun că din buget s-au scurs sume importante de bani către firma administrată de alesul democrat-liberal. Probabil că din aceste sume o parte s-au scurs şi în buzunarul lui Gabriel Şerban, care acum s-a ascuns şi nu mai răspunde la telefoane de teamă să nu-i scape vreun porumbel din gura-i aurită.

Revenind la lovitura cu parul cu care l-a umplut de sânge pe inspectorul Primăriei Câmpulung Moldovenesc, consilierul PD-L a dat dovadă de un tupeu maxim şi a demonstrat că nu are nici un respect pentru instituţiile statului sau pentru oamenii în uniformă. Şi asta pentru că în momentul agresiunii, la faţa locului era şi un poliţist comunitar, care a admirat totul fără să intervină în vreun fel. Din respect pentru acel om lovit cu sălbăticie, PD-L ar trebui să ia atitudine. Măcar să-şi ceară scuze public pentru golanul pe care-l protejează în continuare. Dacă vă e ruşine de acest funcţionar nu vă mai ascundeţi capetele în nisip precum struţul.