Pedala bucuriei
Sâmbătă m-am bucurat. Dar nu pentru mine, ci pentru că am văzut că oamenii încep să conştientizeze importanţa de a face mişcare şi de a renunţa la moduri de petrecere a timpului liber care nu le aduc mari benficii, gen terase sau pierderea de vreme pe reţelele de socializare.
După cum spuneam, sâmbătă am făcut o tură cu bicicleta pe ruta Sadova – Vatra Moldoviţei – Palma – Suceviţa – Marginea – Solca – Cacica.
Prima reacţie am avut-o când am ajuns în Gara Suceava Vest sau Şcheia. Chiar dacă era ora 5.30, în afară de mine şi colegii mei de drum, doi la număr, la peron am întâlnit alţi 8 tineri care mergeau cu bicicletele, cel mai probabil pe Rarău.
A fost un şoc pozitiv, iar faptul că pe traseul urmat am mai întâlnit vreo 15 persoane care dădeau la pedale, multe dintre acestea adolescenţi, mă face să cred că ceva s-a schimbat în mentalitatea noastră.
Poate o să spuneţi că e puţin. Ce înseamnă până la urmă vreo 25 de biciclişti într-un judeţ atât de mare. Aşa este, numai că eu ţin minte că acum vreo 3-4 ani trăgeai cu puşca şi abia găseai vreun pasionat de ciclism.
Mai mult, când vedeau pe cineva în şaua bicicletei, mai ales şi echipaţi cu cască şi vreun tricou special, oamenii aveau tendinţa să creadă că sunt străini. Sentimentul acesta nu a dispărut nici acum, şi nu de puţine ori am fost salutat ca şi cum nu eram român.
Una peste alta, cred că este un curent care trebuie aplaudat. Nu ştiu ce-i împinge de la spate pe unii sau pe alţii, dar pentru mine faptul că văd tot mai mulţi suceveni, în special tineri, practicând un sport sau altul, nu face decât să-mi creeze un sentiment de satisfacţie.
Totuşi, există şi nemulţumiri. Acestea sunt legate în primul rând de autorităţi. Şi am să vorbesc doar despre cele din municipiul Suceava. Teoretic, în Suceava există piste de biciclişti de ordinul a zeci de kilometri. Spun teoretic pentru că în realitate acestea sunt făcute doar pentru a da bine în statistici şi pentru a păcăli vreo altă instituţie la care se fac raportări.
Pistele de biciclişti din Suceava sunt pur şi simplu o bătaie de joc. Multe dintre ele sunt pe trotuare, printre pietoni care nu sunt educaţi să respecte bicicliştii. Plus că aceste aşa zise piste se termină brusc în câte un gard sau vreo clădire, iar de multe ori se găseşte şi câte un nesimţit care să-şi parcheze maşina fix în acele locuri.
O altă problemă pe care am semnalat-o este în zona stâlpilor de iluminat sau de la reţeaua de electricitate. Un nătărău de la Primărie, coordonat de un dobitoc şi mai mare, a creionat nişte trapeze de un metru în jurul stâlpului, de parcă vreun biciclist ar putea trece vreodată pe acolo. După cum spuneam, o bătaie de joc, care nu m-ar mira să fi costat şi vreo câteva zeci de mii de euro. Că doar e greu tare să gândeşti asemenea tâmpenii.
