Pensionaţi-l pe Dulgheru!
Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava, Petrea Dulgheru, trebuie lăsat la vatră. Soldatul credincios (partidelor care l-au susţinut şi propriilor interese) şi-a făcut datoria, iar acum trebuie să plece acasă.
Asta ar fi varianta eroică de care Petrea Dulgheru nu a avut şi nu o să aibă parte. Detaşat la Bucureşti până pe 31 decembrie 2012, directorul DSV Suceava refuză avansarea.
Mai mult, Dulgheru a înaintat şi o plângere prealabilă împotriva ordinului de detaşare pe funcţia de director al Direcţiei Control şi Coordonare PIF, Import, Export, Tranzit şi Comerţ-Direcţia Generală Inspecţie, Control şi Coordonarea Posturilor de Inspecţie la Frontieră din cadrul Agenţiei Naţional Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Petrea Dulgheru spune că nu poate locui departe de casă, din cauza vârstei şi a bolilor de care suferă.
Patru boli a enumerat şeful DSV Suceava, printre care şi o bronhopneumonie cu complicaţii, dar şi discopatie lombară. Dacă e să ne luăm după aceste boli, cel puţin jumătate din populaţie ar avea motive întemeiate să nu plece de acasă. Chiar dacă spune că este extrem de bolnav pentru a merge la Bucureşti, Petrea Dulgheru se dovedeşte suficient de sănătos pentru a face naveta în fiecare zi de la Vatra Dornei la Suceava şi retur, adică peste 200 de kilometri.
Doamne Fereşte de boală, dar în cazul şefului DSV Suceava totul este doar un circ ieftin prin care îşi lungeşte agonia în fruntea instituţiei.
Dacă ar fi fost suficient de inteligent, Petrea Dulgheru ar fi înţeles că timpul său a trecut şi e cazul să se retragă elegant. Nu a făcut-o şi nici nu are de gând să plece de la putere, justificarea cum că are de dovedit nu ştiu ce mari calităţi de manager în fruntea DSV Suceava fiind pur şi simplu puerilă. Ca şi toţi ceilalţi şefi de instituţii din judeţ, Petrea Dulgheru a câştigat politic un concurs pentru funcţia pe care o ocupă, iar firesc era să-şi dea demisia în momentul în care partidul care l-a propulsat a plecat de la guvernare. Aerul tare al puterii l-a lăsat fără uzul raţiunii şi nu poate înţelege că ocupă o funcţie efemeră. Cât despre onoare mai bine să nu vorbim. Şi nu doar în cazul său, ci şi pentru alţi directori care se cred la fel de nemuritori pe funcţii.
